O amplă acțiune de ecologizare are loc în aceste zile în comuna Dofteana, satul Seaca, după ce autoritățile au intervenit pentru evacuarea unei cantități uriașe de deșeuri adunate de-a lungul anilor pe proprietatea unui localnic. Intervenția se desfășoară în baza unei hotărâri judecătorești definitive, după ce persoana în cauză fusese sancționată în repetate rânduri de Garda de Mediu, fără ca situația să fie remediată.
La acțiune participă angajați ai Primăriei Dofteana, beneficiari ai venitului minim de incluziune, executorul judecătoresc și forțe de ordine. Pentru operațiune au fost mobilizate toate utilajele din dotarea administrației locale, iar autoritățile au închiriat suplimentar un buldoexcavator de mare capacitate, TIR-uri și camioane de mare tonaj.
Potrivit reprezentanților Primăriei, până în prezent au fost evacuate aproximativ 20 de TIR-uri de gunoi, 10 camioane de mare tonaj, dar și numeroase camionete și remorci. Deșeurile sunt sortate și transportate către un centru specializat de colectare din județul Bacău.
Autoritățile locale spun că volumul de deșeuri găsit în gospodărie este extrem de mare, iar intervenția va continua până când terenul va fi complet eliberat și igienizat.


