Cum se primește ajutorul de 1.400 de lei pentru energie?

0

În 2023, cei care au venituri mici, primesc un ajutor din partea statului care se ridică la suma de 1.400 de lei, care se acordă pentru plata facturilor la energie. Cu acești bani se pot plăti atât facturile curente cât și cele restante.

Ajutorul vine sub forma unui card emis pe suport de hârtie, cu care se pot plăti, integral sau parțial, facturi de energie. 
Banii se acordă în două tranșe egale, de câte 700 de lei, în februarie și septembrie 2023. În cazul lemnelor de foc pentru sezonul rece 2022-2023, sumele se pot încasa în numerar, la oficiile poștale.

Condiții de acordare

Cardul ajunge la domiciliul beneficiarului prin Poșta Română, cu confirmare de primire.

Persoanele care se încadrează în mai multe categorii vor beneficia de un singur sprijin.

Dacă la un loc de consum domiciliază mai mulți beneficiari, sprijinul se acordă o singură dată per loc de consum. Pe card vor fi scrise numele tuturor beneficiarilor care au aceeași adresă de domiciliu.

Factura poate să fie pe alt nume decât cel al beneficiarului care locuiește la adresă. Adresa locului de consum trebuie să coincidă cu domiciliul beneficiarului (sau domiciliul declarat al acestuia).

Cine sunt beneficiarii sprijinului

În ce mod se pot folosi banii

Cu acești bani se pot plăti facturi curente sau restante, dar doar pentru locul de consum de la domiciliul beneficiarului. Cu un card se pot face mai multe plăți, către mai mulți furnizori, până la terminarea banilor.

Plățile se fac, de principiu, prin mandat poștal. Nu se pot efectua mai mult de opt plăți pe un loc de consum pe durata programului de sprijin. Sumele rămase neutilizate la expirarea cardului se anulează.

Când se distribuie cardurile pentru energie

Beneficiarii eligibili vor primi cardul de energie începând cu luna februarie 2023. Se vor putea efectua plăți începând cu 1 martie (sau chiar mai devreme, după cum anunța recent Marcel Boloș, ministrul investițiilor).

Cei care își păstrează calitatea de beneficiari vor putea utiliza cardul și pentru tranșa a doua, începând cu luna septembrie.

Cei care vin între timp eligibili vor primi cardul pentru a putea utiliza tranșa a II-a în septembrie.

Important de reținut este faptul că sumele alocate celor două tranșe nu pot fi preschimbate în bani și nu pot fi folosite pentru plăți prin mandat poștal către alte destinații decât plata facturilor de energie. De asemenea, nu există posibilitatea retragerii de numerar de pe carduri sau vânzarea ori donarea cardurilor. Încercarea de vânzare a cardului primit duce la anularea lui și la aplicarea unei amenzi de până la 60.000 de lei.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.