La data de 08 octombrie a.c., polițiștii Serviciului Rutier Bacău au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 2T – varianta ocolitoare a municipiului Bacău, soldat cu rănirea a patru persoane.
Din primele cercetări a rezultat că un bărbat de 31 de ani, din comuna Cleja, în timp ce conducea un autoturism din direcția comunei Nicolae Bălcescu către localitatea Luizi-Călugăra, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie de 25 de ani, din județul Vrancea, ulterior ricoșând într-o autoutilitară condusă de un bărbat de 44 de ani, din municipiul Bacău.
În urma impactului, cei trei conducători auto, precum și o minoră de 5 ani, pasageră în autoturismul condus de femeia din județul Vrancea, au fost răniți și transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Femeia și conducătorul autoutilitarei au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Conducătorului autoturismului i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, întrucât starea de sănătate nu a permis testarea cu aparatul etilotest.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Recomandări pentru conducătorii auto:
- adaptați permanent viteza la condițiile de drum și trafic;
- păstrați o distanță suficientă față de vehiculul din față, pentru a putea opri în siguranță;
- evitați efectuarea depășirilor riscante și manevrelor bruște;
- circulați cu luminile de întâlnire sau cele pentru circulația diurnă aprinse permanent, pe toate categoriile de drumuri publice, conform prevederilor legale în vigoare;
- asigurați-vă că sistemele de frânare și ștergătoarele funcționează corespunzător;
- manifestați prudență sporită pe sectoarele de drum umede, alunecoase sau cu vizibilitate redusă.
Polițiștii rutieri reamintesc că respectarea regulilor de circulație și adoptarea unei conduite preventive pot preveni producerea de accidente rutiere și pot salva vieți.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe: Google News, Facebook, Twitter X, Instagram, TikTok



