Potrivit informatiilor transmise de Gabriel Dumitrache, purtator de cuvant IPJ Bacau, la data de 13 septembrie a.c., în jurul orei 20:30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Bacău au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe Calea Mărășești, din municipiul Bacău.
Din primele cercetări a rezultat că un tânăr de 19 ani, din municipiul Bacău, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Mărășești, dinspre intersecția cu strada Spiru Haret către strada 9 Mai, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de un bărbat de 59 de ani, din municipiul Bacău.
În urma impactului a rezultat rănirea a 4 persoane cu vârste cuprinse între 32 și 59 de ani, care au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.


