Cum a reușit să evadeze deținutul din ambulanță, pe Autostrada A7 din Bacău. Greșeli în lanț ale supraveghetorului

0

Un incident grav a avut loc pe Centura Bacăului , parte din Autostrada A7, in urma cu doua zile, după ce un deținut în vârstă de 58 de ani, transferat din Botoșani către Penitenciarul Jilava, a reușit să evadeze dintr-o ambulanță aflată în deplasare. Cazul ridică semne de întrebare privind modul în care a fost organizat transportul, fiind identificate mai multe erori de supraveghere.

A profitat de lipsa de vigilență

Potrivit surselor judiciare, bărbatul era transportat pentru motive medicale, iar în momentul incidentului se afla singur în partea din spate a ambulanței. Ofițerul responsabil cu supravegherea a ales să stea pe bancheta din față, lângă șofer, lăsându-l nesupravegheat direct. În această situație, deținutul a găsit momentul potrivit și a sărit din vehicul în mers, pe Centura Bacăului.

După ce ambulanța s-a oprit, ofițerul a coborât și a încercat să-l prindă, însă s-a împiedicat în timpul alergării și și-a fracturat o mână, pierzând astfel orice șansă de a-l opri pe fugar, potrivit observatornews.ro

Două tentative de evadare în aceeași zi

Informațiile arată că în aceeași zi, bărbatul încercase să fugă și anterior, însă fusese prins. La ultima tentativă, el a cerut să-i fie scoase cătușele, motivând că îl strâng. Solicitarea a fost acceptată, facilitându-i astfel evadarea.

Căutări masive

Imediat după incident, polițiștii au mobilizat efective importante pentru căutarea deținutului. Câmpurile din apropierea centurii au fost periate, iar în sprijin au fost trimise inclusiv elicoptere pentru supraveghere aeriană. Cu toate acestea, bărbatul a fost capturat abia după aproximativ 7 ore.

Reîncarcerare și noi acuzații

Deținutul fusese arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind prins anterior conducând sub influența alcoolului. După evadare, el a fost reîncarcerat și internat la secția de psihiatrie a Spitalului Mavromati. Acum riscă o pedeapsă suplimentară de până la 3 ani de închisoare pentru tentativă de evadare, iar ofițerul care îl însoțea va trebui să dea explicații superiorilor pentru nerespectarea procedurilor.


Lasa un mesaj

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.