Cu ocazia Zilelor Porților Deschise, Teatrul Municipal Bacovia propune un maraton teatral: 12 spectacole în 4 zile

0

Publicul din întreaga ţară este invitat, în perioada 7 – 10 mai 2015, la prima ediţie a evenimentului „Zilele Porţilor Deschise la Teatrul Municipal «Bacovia»”, un maraton teatral cu o durată de patru zile, care include în programul său 12 spectacole, destinate tuturor categoriilor de vârstă. Accesul la spectacole va fi liber astfel încât toţi spectactorii să se poată bucura de 12 dintre cele mai apreciate producţii artistice din programul stagiunii curente a Teatrului Municipal „Bacovia”, spectacole puse în scenă de regizori din România, Austria şi Republica Moldova.

teatrul-bacovia-bacauÎn programul evenimentului „Zilele Porţilor Deschise la Teatrul Municipal «Bacovia»” vor fi reprezentate pe scena băcăuană atât spectacole de la Secţia Dramă, cât şi de la Secţia de Animaţie: „Unchiul Vanea”, de Anton Pavlovici Cehov,  în regia Luminiţei Ţîcu (Chişinău), „Angajare de clovn”, de Matei Vişniec, în regia lui Gheorghe Balint, „Vârciorova. Carantină”, de Matei Millo și Vasile Alecsandri, în regia lui Alexandru Dabija, “Regele mincinoşilor”, un spectacol de Gheorghe Balint, „Opt femei sublime”, de Robert Thomas, în regia lui Dumitru Lazăr Fulga,  „Valentine’s Day în familie”, de Sergiu Vâlcu, în regia lui Adrian Găzdaru,  “Nora”, de Henrik Ibsen, în regia lui Dumitru Lazăr Fulga, “Piatra din casă”, după Vasile Alecsandri, în regia Firuţei Apetrei, „Călin (povestea modernă)”, de Hannah Wolf şi Horia Suru, după Franz Xaver Kroetz şi Mihai Eminescu, în regia lui Horia Suru, „Prâslea cel voinic… la minte”, după Petre Ispirescu, adaptarea şi regia – Cornelius Pavaloi, „Procesul”, de Franz Kafka, un spectacol de Geirun Ţino (Viena), şi „Nunta lui Figaro”, de Beaumarchais, în regia lui Dumitru Lazăr Fulga.

Programul „Zilele Porţilor Deschise la Teatrul Municipal «Bacovia»” inaugurează seria evenimentelor cu intrare liberă şi se doreşte a fi un nou start pentru atragerea publicului băcăuan, şi nu numai, la teatru. „Vor fi prezenţi în aceste zile în Bacău, la spectacolele noastre, mari regizori ai scenei de teatru, pentru a cunoaşte trupa, în vederea unor viitoare colaborări. De asemenea, invit şi tineri actori din întreaga ţară, pe care îi aşteptăm apoi cu propuneri de proiecte independente. «Ziua Porţilor Deschise la Teatrul Municipal «Bacovia» este un prim pas către un dialog permanent pe care dorim să îl avem cu nume importante ale lumii teatrale româneşti şi internaţionale, cu instituţiile de cultură şi de învăţământ teatral din ţară dar şi cu tinerii actori, care, pe viitor, ar putea face parte din trupa artistică a Teatrului din Bacău şi, bineînţeles, cu publicul nostru”, a explicat actriţa Anca Sigartău, noul manager al Teatrului Municipal „Bacovia”, iniţiatoarea programului Zilele Porţilor Deschise.

Programul complet al „Zilelor Porților Deschise”

Ziua 1 / Joi, 7 mai

Ora 11.00, Sala Mare

„Unchiul Vanea”, de Anton Pavlovici Cehov

 Distribuţie:

Serebreakov – Ion Goranda

Voinitki – Ştefan Ionescu

Astrov – Matei Bogdan

Teleghin – Bogdan Buzdugan

Andreevna – Adelaida Perjoiu

Sonia – Eliza Noemi Judeu

Vasilievna – Florina Găzdaru

Marina – Daniela Vrînceanu

Regie: Luminiţa Ţîcu

 

Ora 16.00, Sala Mare

 „Angajare de clovn”, de Matei Vişniec

Distribuţie:

Nicollo – Nina Ionescu

Filipo – Adelaida Perjoiu

Peppino  – Eliza Noemi Judeu

Regie: Gheorghe Balint

 

Ora 20.00, Sala Mare

„Vârciorova. Carantină”,

«o prostie mare cu cântece răgușite și coruri zbierate», de Matei Millo și Vasile Alecsandri, prelucrată și mai prostește de Cătălin Ștefănescu, cu ajutorul substanțial al lui Doru Mareș»

Distribuție:
O Șcubufloaie – Firuța Apetrei
O Afinoaie – Eliza Noemi Judeu
O Babă cu pensia – Simona Nica
O Chiriță de la Paris – Florina Găzdaru
A doua Chiriță de la Paris – Alina Simionescu

O Chiriță de la Londra – Daniela Vrînceanu
O Chiriță de la Hamburg – Corina Goranda
O Chiriță de la București, Luluța – Adelaida Perjoiu
Un Doctor – Bogdan Buzdugan
Un Soldat – Matei Bogdan
Un Călător – Ștefan Alexiu

Un Flintic – Dumitru Rusu
Guliță Anarhistul – Ștefan Ionescu

Regie: Alexandru Dabija
Asistent regie: Irina Crăiță – Mândră

Muzica și versurile: Ada Milea
Scenografie: Cristina Ciobanu
Ziua a II-a / Vineri, 8 mai

 Ora 10.30, Sala Mare

 “Regele mincinoşilor”,

de Gheorghe Balint (tatageo) 

Distribuţie:

Siegfried, regele – Marian Puiu Gheorghiu

Gogo, bufonul – Laurenţiu Budău

Frantz, soldatul – Mihai Chihaia

Amadeu, ministru – Tiberiu Gabor Bitere

Otto, ministru – Ion Coşa

Rita, fetiţa – Adina Iftime

Gertrude, mireasa limbută – Alina Neagu

Mimi, mireasa mută – Mihaela Popa

Regia artistică & scenariul: Gheorghe Balint

Scenografie: Rebecca Balint & Gheorghe Balint

Muzica: Ciprian Manta

 

Ora 16.00, Sala Mare

„Opt femei sublime”, de Robert Thomas

Traducerea: Gheorghe Balint

Distribuţie:

Gabi – Anca Bucşă

Suzon – Eliza Noemi Judeu

Catherine – Alina Simionescu

Mamy – Nela Zare

Augustine – Firuţa Apetrei

Chanel – Marlene Duduman

Louise – Nina Ionescu

Pierrette – Corina Goranda

Versiunea scenică: Dumitru Lazăr Fulga

Regia artistică: Dumitru Lazăr Fulga

Scenografia: Cristina Ciobanu

 

Ora 20.00, Sala Mare

„Valentine’s Day în familie”, de Sergiu Vâlcu

 

Distribuţie:

Popescu – Viorel Baltag

Popeasca – Marlene Duduman

Popescu Jr. – Bogdan Buzdugan

Vasilescu – Valentin Branişte

Vasileasca – Nela Zare

Tânărul – Dumitru Rusu

Mirela Popescu  – Alina Simionescu

Magda Popescu – Corina Goranda

Coleg, om bun la toate – Matei Bogdan

Regia artistică: Adrian Găzdaru

Scenografia: Gelu Rîşcă

Muzica: Mirel Vrînceanu

 

Ziua a III-a / Sâmbătă, 9 mai

Ora 11.00, Sala Mare

“Piatra din casă”, după Vasile Alecsandri

Distribuţie:

Grigori Pîlciu – Simona Nica

Nicu – Dumitru Rusu

Zamfira – Florina Găzdaru

Marghioliţa – Daniela Vrînceanu

Leonil – Bogdan Buzdugan

Franţ Birman – Ştefan Ionescu

Ioana – Corina Goranda

Regie: Firuţa Apetrei

 

Ora 16.00, Sala Mare

 “Nora”, de Henrik Ibsen

 

Distribuţie:
Nora – Eliza Noemi Judeu
Avocatul Helmer – Ştefan Ionescu
Doctorul Rank – Ion Goranda
Doamna Linde – Firuţa Apetrei
Avocatul Krogstad – Viorel Baltag
Anne-Marie, bonă la soţii Helmer: Anca Bucşă

Regia artistică: Dumitru Lazăr Fulga

Scenografia: Cristina Ciobanu

Ilustraţia muzicală: Nicu Iftimie

 

Ora 20.00, Sala Mare

„Călin (povestea modernă)”

Inspirat din „Wunschkonzert”, de Franz Xaver Kroetz,

şi din „Călin (file din poveste)”, de Mihai Eminescu

Dramaturgie: Hannah Wolf şi Horia Suru

Distribuţia: Eliza Noemi Judeu

Cu participarea extraordinară a lui

Călin Theodor Curucli, la pian

Regia: Horia Suru

Scenografia: Cristina Ciobanu

 

Ziua a IV-a / Duminică, 10 mai

Ora 11.00, Sala Mare

„Prâslea cel voinic… la minte”

Adaptare după Petre Ispirescu, de Cornelius Pavaloi

Distribuţia:

Povestitorul – Marian Puiu Gheorghiu

Împăratul – Laurenţiu Budău, Adina Iftime

Fratele cel mare – Tiberiu Gabor Bitere, Alina Neagu

Fratele mijlociu – Ion Coşa, Adina Iftime

Prâslea – Andreea Sandu, Mihai Chihaia, Mihaela Popa

Soarele – Tiberiu Gabor Bitere, Mihaela Popa

Luna – Alina Neagu, Ion Coşa

O ţigancă – Andreea Sandu, Mihaela Popa, Laurenţiu Budău

Şatra – Alina Neagu, Adina Iftime

Fata 1 – Alina Neagu, Adina Iftime

Fata 2 – Alina Neagu

Fata 3 – Andreea Sandu

Zmeul 1 – Ion Coşa

Zmeul 2 – Tiberiu Gabor Bitere

Zmeul 3 – Laurenţiu Budău

Aghiotantul Zmeului – Ion Coşa

Un meşter – Ion Coşa

Zgripţuroaica – Marian Puiu Gheorghiu, Tiberiu Gabor Bitere, Mihaela Popa, Adrian Costraş

Puii Zgripţuroaicei – Ion Coşa, Alina Neagu

Dragonul – Laurenţiu Budău, Adina Iftime

Corbul – Ion Coşa

Regia: Cornelius Pavaloi

Scenografia: Edi şi Liliana Laşoc

Muzica: Ciprian Manta

 

Ora 16.00, Sala Mare

„Procesul”, de Franz Kafka

Distribuţie:

  1. – Matei Bogdan

Ana – Florina Găzdaru

Doamna Grubach – Firuţa Apetrei

Franz – Ştefan Ionescu

Willem – Bogdan Buzdugan

Inspectorul, Pictorul Titorelli, Preotul – Viorel Baltag

Kulich – Dumitru Rusu

Kaminer  – Valentin Branişte)

Un spectacol de: Geirun Ţino

 

Ora 20.00, Sala Mare

 „Nunta lui Figaro”, de Beaumarchais

 Traducere: Anda Boldur

Adaptare: Dumitru Lazăr

Distribuţie:

Contele Almaviva – Ştefan Ionescu

Contesa – Eliza Noemi Judeu

Figaro – Bogdan Buzdugan

Marceline – Firuţa Apetrei

Suzanne – Florina Găzdaru

Antonio&Pedrille – Matei Bogdan

Fanchette – Anca Bucşă

Cherubin – Ştefan Alexiu

Bartholo – Viorel Baltag

Brid’Oison – Dumitru Rusu

Regia artistică: Dumitru Lazăr Fulga

Decor&Costume: Cristina Ciobanu

Ilustraţia muzicală: Mirel Vrînceanu

 

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.