CSM: Restricţiile care intră în vigoare luni nu se aplică în domeniul justiţiei

0

Consiliul Superior al Magistraturii a precizat ca restrictiile care vor intra luni in vigoare nu se aplica in domeniul justitiei. Activitatea instantelor si a parchetelor este reglementata separat, astfel ca accesul justiţiabililor în sediile acestor instituţii se va desfăşura ca şi până acum, cu respectarea strictă a regulilor de protecţie.

În urma analizei, atât direcţia internă a Consiliului Superior al Magistraturii, la solicitarea preşedintelui CSM, cât şi Ministerul Afacerilor Interne – Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, au apreciat că prevederile H.G. nr.1130/2021 nu intră în conflict şi nu sunt aplicabile domeniului justiţiei odată ce legiuitorul a stabilit printr-un demers legislativ special organizarea şi desfăşurarea activităţii instanţelor şi parchetelor de pe lângă acestea în contextul pandemiei de COVID-19„, a transmis CSM, duminică seară.

Astfel, activitatea instanţelor şi parchetelor de pe lângă acestea se va desfăşura în aceleaşi condiţii ca şi cele anterioare H.G. nr.1130/2021 atât în ceea ce priveşte actul de judecată şi de urmărire penală, cât şi ceea ce priveşte accesul justiţiabililor în sediile acestora, cu respectarea strictă a regulilor de protecţie luate de autorităţi în scopul limitării efectelor pandemiei.

„Consiliul Superior al Magistraturii respinge şi pe această cale speculaţiile publice în sensul împotrivirii faţă de măsurile restrictive luate prin H.G. nr.1130/2021, subliniind că aplicabilitatea acestui act normativ nu vizează activităţile specifice desfăşurate de instanţe şi parchetele de pe lângă acestea şi recomandă, în continuare, respectarea tuturor măsurilor luate de autorităţi în scopul limitării efectelor pandemiei”, a arătat sursa citată.

Sursa: news.ro


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.