
Performanță pentru sportul băcăuan. Echipa masculină de judo U18 a CSM Bacău a câștigat titlul de campioană națională la competiția desfășurată la Miercurea Ciuc, unde au participat 13 formații din întreaga țară. Sportivii pregătiți de antrenorul Dragoș Cremene au obținut medaliile de aur după patru confruntări, inclusiv o finală câștigată împotriva echipei din Oradea.
Patru victorii pentru titlul de campioană națională
CSM Bacău a parcurs competiția fără înfrângere, reușind să se impună în toate cele patru confruntări disputate. În semifinale, judoka băcăuani au învins echipa din Miercurea Ciuc, iar în finală au trecut de reprezentanții Oradei, adjudecându-și titlul național la categoria U18.
Performanța este cu atât mai importantă cu cât echipa băcăuană a avut o singură rezervă, pe Victor Ungureanu, la categoria 66 kg. La celelalte categorii, antrenorul Dragoș Cremene s-a bazat pe aceiași sportivi pe parcursul întregii competiții.
Echipa campioană a CSM Bacău:
Ovidiu Gîncescu, categoria -60 kg
Vlad Moga, categoria -66 kg
Victor Ungureanu, categoria -66 kg
Rareș Galea, categoria -73 kg
Matei Anghel, categoria -81 kg
Andrei Popescu, categoria +81 kg
Antrenorul Dragoș Cremene: „Sunt mândru de această echipă”
La finalul competiției, antrenorul Dragoș Cremene a evidențiat determinarea sportivilor și modul în care aceștia au gestionat presiunea confruntărilor decisive.
„Am avut patru confruntări dificile și o singură rezervă în lot, iar băieții au gestionat presiunea cu maturitate și au rămas concentrați până la capăt. Poate că pentru mulți acest titlu este o surpriză, însă pentru noi reprezintă răsplata muncii din sala de antrenament și a încrederii pe care am construit-o împreună. Sunt mândru de această echipă și îi felicit pe băieți pentru felul în care au luptat și au reprezentat Bacăul”, a declarat antrenorul Dragoș Cremene.
La rândul său, directorul CSM Bacău, Lucian Andrei, a subliniat importanța rezultatului pentru dezvoltarea secției de judo și pregătirea sportivilor pentru competițiile de seniori.
„Acest rezultat ne confirmă că suntem pe drumul bun. Ne ținem de plan și continuăm să investim în pregătirea acestor tineri, pentru ca performanțele de la juniori să aibă continuitate și la seniori. Felicitări sportivilor și antrenorului Dragoș Cremene pentru munca depusă și pentru acest titlu național!”, a declarat Lucian Andrei

