Crucea Rosie Bacau se alatura campaniei de donare de sange, pentru elevii raniti in accident

0

Crucea Roșie Bacău se alătură campaniei de donare de sânge, inițiată în sprijinul elevilor olimpici băcăuani, spitalizați în urma accidentului rutier, de sâmbătă, 20 aprilie. Microbuzul care transporta nouă dintre cei 11 elevi care formează lotul de olimpici al judeţului Bacău la biologie, s-a răsturnat în localitatea Căpuşu Mare, din judeţul Cluj.

„Trei dintre elevii răniți sunt voluntari ai organizației noastre și suntem cu sufletul alături de ei și de colegii lor, sperând că se vor însănătoși cât mai repede.

Voluntari și angajați ai Crucii Roșii Bacău au donat astăzi sânge la Centrul Judetean De Transfuzie Sanguină Bacău. Reamintim că pentru a deveni donator de sange trebuie sa indepliniti următoarele condiţii: vârsta cuprinsă în intervalul 18-60 ani; greutate peste 50Kg; să nu fii suferit în ultimele 6 luni intervenţii chirurgicale; să nu fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu cel puţin 48 de ore înaintea donării; sa nu fiți sub tratament pentru diferite afectiuni: hipertensiune, boli de inima, boli renale, boli psihice, boli hepatice, boli endocrine.” se arata intr-un comunicat transmis de Crucea Rosie Bacau

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.