Crin Antonescu: Le cer iertare alegătorilor că nu am putut să ducem până la capăt proiectul USL

0


Conducerea PNL a adoptat, marţi seară, rezoluţia privind ieşirea liberalilor de la guvernare. Călin Popescu Tăriceanu a precizat că a votat împotriva ruperii USL. Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi seară, că miniştrii PNL şi-au anunţat, practic, demisiile politice, urmând ca până miercuri la ora 12 miniştii, secretarii de stat şi şefii de agenţii aparţinând formaţiunii să-şi depună demisiile scrise.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi seară, că decizia de a ieşi de la guvernare nu a fost uşor de luat, nu a fost una dorită, dar a fost luată cu un vot covârşitor.

Declaraţiile lui Antonescu:

 – Situaţia din USL nu mai putea continua. Ni s-a părut cinstit să nu prelungim un festival al ipocriziei, ci să avem curajul să constatăm ceea ce este categoric adevărat: USL nu mai există. Nu mai există pentru că nu mai urmăream împreună ceea ce stabilisem.

– Miniştrii noştri şi-au anunţat demisia din punct de vedere politic. Miniştrii, secretarii de stat şi şefii de agenţii liberali, adică demnitarii partidului, vor demisiona, practic, până miercuri la 12.00, când îşi vor depune demisiile scrise la secretariatul Guvernului.

– Îi cerem lui Victor Ponta să-şi dea demisia. Dacă preşedintele PSD nu va demisiona din fruntea Guvernului, atunci liberalii vor rămâne în opoziţie. Victor Ponta a primit mandatul şi după aceea investitura în fruntea unui Guvern al USL, din care şi noi făceam parte, în urma unui vot majoritar al populaţiei în urma unui program politic la care aveam şi noi contribuţia noastră.

– PNL este un partida care ştie în momentele decisive să-şi apre demnitatea şi interesul politic.

– Alegătorilor le cer iertarea pentru că nu am putut să ducem la capăt un proiect în care PNL a investit mult şi în care am crezut mult.

Sursa: Mediafax


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.