Crin Antonescu a demisionat de la președinția Senatului

0

Crin Antonescu a demisionat din funcţia de preşedinte al Senatului. Acesta si-a anuntat demisa, marti, dupa ce a vut un schimb de replici cu premierul Victor Ponta, inainte de votul pentru investirea guvernului.

„Asta era de demonstrat, dle prim-ministru, stimați colegi, eu demisionez din funcția de președinte al Senatului”, a anunțat Crin Antonescu de la tribuna Parlamentului reunit.

„După ce am avut cinstea să vă asigur că vom vota împotriva acestui Guvern, permiteţi-mi, domnule prim-ministru şi colegi parlamentari din PSD, mulţumindu-vă pentru colaborarea noastră în aceşti ani – nu aş spune chiar că e o plăcere să facem afaceri cu dumneavoastră – dar trebuie totuşi să vă mulţumesc”, le-a spus CRIN ANTONESCU social-democraţilor, de la tribuna Parlamentului.

„Încetaţi cu lucruri care nu sunt demne de partide mari, de partide parlamentare, de oameni politici adevăraţi. Încetaţi să spuneţi că aşteptaţi să ne întoarcem, încetaţi să spuneţi că lăsaţi uşile deschise la Guvern. Aflaţi, acceptaţi şi învăţaţi, că există şi onoare şi că există decizii politice care se respectă”, a mai afirmat liderul PNL.

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.