CRAB opreste astazi apa in mai multe zone din Bacau, Magura, Margineni si Hemeius

0

Comunicat CRAB

Având în vedere solicitarea antreprenorului S.C. CONEXTRUST S.A., privind executarea unor lucrări de remediere, în perioada de garanție, la ansamblul hidraulic din camera vanelor aferentă rezervoarelor Barati, vă informăm că, în data de 20.01.2025, între orele 07:00 – 22:00, se va întrerupe alimentarea cu apă pe conducta de transport Stația de Pompare Mărgineni – Stația de Tratare Apă Potabilă Baraţi.

De această oprire vor fi afectaţi consumatorii: 

1. str. Calea Moineşti – între S.C. EUROPROD S.A. şi Calea Moineşti nr. 34;

2. fosta fabrică Diana Forest (actualmente Barlinek Bacău) şi consumatorii din zona Staţiei de Betoane Baixa;

3. str. Arcadie Şeptilici;

4. str. Prelungirea Arcadie Şeptilici (com. Mărgineni) şi str. Între Vii (com. Măgura);

5. com. Mărgineni: satele Baraţi, Mărgineni, Luncani, Podiş, Trebeş, Pădureni şi Valea Budului;

6. com. Hemeiuş, sat Fântânele;

7. S.C. CONAGRA S.A.;

8. S.C. EUROPROD S.A.;

9. cartierul de vile Petre şi Maria Blejusca.

În vederea evitării eventualelor efecte negative cauzate de lipsa apei, S.C. CRAB S.A. recomandă utilizatorilor afectaţi să-şi creeze rezerve de apă potabilă pentru intervalul de timp alocat lucrărilor.

În zonele afectate de aceasta oprire, la reluarea programului de furnizare a apei poate apărea fenomenul de turbiditate (apă murdară).


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe: Google News, Facebook, Twitter X, Instagram, TikTok, WhatsApp.


Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.