Costel Dunava: „Moldovenii sunt și mai vitregiți de acest guvern de dreapta, neavând niciun ministru!”

0

Deputatul PSD de Bacau, Costel Dunava, acuza alianta de dreapta ca a dat aviz ministrilor cu o rapiditate iesita din comun, fara ca acestia sa prezinte proiecte concrete pentru romani. Mai mult decat atat, Moldova, se pare ca nu va avea nici un ministru in noul cabinet:

„Astăzi am audiat fast-forward, în comisiile parlamentare comune ale Camerei Deputaților și Senatului, candidații propuși de “Alianta Noii Drepte”, la funcțiile de ministru pentru portofoliul Economiei, respectiv al Energiei, domnii Popescu și Nasui. Cu un Program de Guvernare de pe care nu se uscase încă tușul, trimis pe fugă, cu jumatate de ora înainte de începerea audierilor. Am ascultat o înșiruire de fraze neconvingătoare, propuneri fanteziste, fără nicio bază în realitatea vieții cotidiene a românilor. Reprezentanții PNL și ai USR trăiesc în continuare într-o lume paralelă, plină de clișee corporatist-motivaționale, din care lipsesc cu desăvârșire obiectivele si termenele concrete. Am ascultat doar propuneri, proiecte și de multe ori, de prea multe ori pentru un Program de Guvernare, “vom analiza” și „să nu ne hazardăm”.Guvernul „Pandemie” este un guvern concret din această seară, dar care nu livrează, din păcate pentru noi românii, decât speranțe și programe virtuale. Moldovenii sunt și mai vitregiți de acest guvern de dreapta, neavând niciun ministru!” a spus deputatul PSD de Bacau, Costel Dunava

Lasa un mesaj

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.