Costel Dunava : “ Domnule Fenechiu, ori vă lasă memoria, ori mintea înceţoşată de atâta propagandă stearpă, dă rateuri?”

0

Deputatul PSD, Costel Dunava, ii raspunde senatorului PNL, Daniel Fenechiu, pe tema drumului judeţean Tătărăşti-Corbasca, dupa ce liberalul a adus mai multe acuze intr-o conferinta de presa ce a avut loc astazi :

“Domnule Fenechiu, ori vă lasă memoria, ori mintea înceţoşată de atâta propagandă stearpă, dă rateuri?

Ca să nu mai pozaţi degeaba în campion al drumurilor judeţului Bacau, haideţi să vă reamintesc: drumul judeţean Tătărăşti-Corbasca a intrat în reabilitare şi modernizare, în luna aprilie a acestui an, finanţarea fiind asigurată prin PNDL iar contractul de execuţie fiind semnat în iulie 2019, sub guvernarea PSD. Tronsonul reabilitat pleacă din Drăgeşti şi se finalizează în Marvila, trecând prin Gherdana, Corbasca, Scărişoara.

Cât despre drumul de la Gura Văii, vă reamintesc şi aici, domnule Fenechiu că în vara acestui an, în 9 iulie, Consiliul Judeţean a depus la CNI documentaţia pentru finanţare, în condiţiile în care valoarea investiţiei pe acest drum este mare şi depăşeşte bugetul CJ. Nici până la această oră n-am primit răspuns.

Sub guvernarea social-democrată, în judeţul Bacău s-au modernizat peste 400 de kilometri de drum, în judeţul Bacău, cu bani europeni, guvernamentali sau din bugetul local.

Dvs, ce-aţi făcut? Promisiuni deşănţate!” a spus deputatul PSD, Costel Dunava

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.