Corneliu Vadim Tudor, EXCLUS din PRM. Gheorghe Funar a fost ales preşedinte al partidului

0


Gheorghe Funar a fost ales preşedinte al PRM, sâmbătă, la Congresul partidului de la Alba Iulia, cu 530 de voturi din cele 667 valabil exprimate, în timp ce fostul lider al formaţiunii Corneliu Vadim Tudor a fost exclus, prin vot deschis.

Aproximativ 700 de delegaţi participă, sâmbătă, la Congresul Extraordinar al PRM de la Alba Iulia, unde pentru funcţia de preşedinte al partidului au candidat Gheorghe Funar, Corneliu Ciontu şi Ştefan Valentin Varga., ultimul autopropunându-se în timpul lucrărilor. Din cei aproximativ 700 de delegaţi, 667 au votat pentru alegerea noului preşedinte, fiind validate 660 de voturi. Gheorghe Funar a fost ales preşedinte al PRM cu 530 de voturi, în timp ce Corneliu Ciontu a obţinut 113 voturi, iar Ştefan Valentin Varga, 17 voturi.

De asemenea, în cadrul lucrărilor congresului, Corneliu Vadim Tudor a fost exclus din partid, prin vot deschis, înregistrându-se doar patru voturi împotrivă şi trei abţineri. Noul preşedinte al PRM, Gheorghe Funar, a declarat că lucrările congresului s-au desfăşurat într-un spirit de „unitate” şi „bună-credinţă” şi, totodată, şi-a exprimat convingrea că „PRM are puterea de a renaşte”.

El a mai spus că părerea unanimă a delegaţilor prezenţi la congres a fost că partidul are nevoie de unitate şi că trebuie înlocuită „dictatura unei singure persoane, a fostului preşedinte Corneliu Vadim Tudor, cu o conducere democratică şi care să respecte statutul”. Întrebat dacă există viaţă pentru PRM după Corneliu Vadim Tudor, Gheorghe Funar a răspuns că „orice preşedinte de partid nu poate să rămână în această funcţie 100 de ani”.

„Corneliu Vadim Tudor, la fel ca oricare dintre noi, este trecător prin lumea asta şi un preşedinte de partid nu poate să rămână în această funcţie 100 de ani”, a spus Funar. El a adăugat că a propus Biroului Permanent al partidului, şi iniţiativa sa a fost aprobată, limitarea la cel mult două mandate consecutive pentru funcţiile de preşedinte, vicepreşedinte şi secretar general. Gheorghe Funar a explicat că propunerea sa va fi în statutul partidului, astfel încât să nu se mai ajungă la dictatura unei singure persoane.

Sursa: Mediafax.ro


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.