Românii care au ridicat construcții nedeclarate în gospodării ar putea fi identificați din dronă. Guvernul pregătește un act normativ prin care autoritățile locale vor putea folosi drone pentru a inspecta proprietățile private, fără a mai fi nevoie de deplasarea inspectorilor pe teren.
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunțat că proiectul legislativ urmărește dotarea primăriilor cu tehnologie modernă pentru verificarea imobilelor construite cu sau fără autorizație. „Propunem instituirea unor mijloace moderne de verificare privind existența și dimensiunea construcțiilor, astfel încât o primărie să poată utiliza drone pentru identificarea acestora. Nu este o încălcare a dreptului de proprietate, ci o metodă eficientă, folosită deja în alte state din Uniunea Europeană”, a declarat ministrul.
Dronele pot realiza inclusiv măsurători precise, pe baza cărora autoritățile pot deschide rol fiscal pentru construcțiile nedeclarate. Măsura ar urma să vizeze inclusiv anexele sau extinderile de locuințe realizate fără documentație legală.
Inițiativa vine în contextul în care numeroase construcții din mediul urban și rural nu figurează în registrele fiscale, ceea ce generează pierderi importante la bugetele locale. Cu ajutorul dronelor, autoritățile speră să identifice mai rapid aceste nereguli și să aducă în legalitate construcțiile neînregistrate.

