Controale ale politistilor pentru prevenirea si combaterea delictelor silvice

0

Peste 160 de m.c. material lemnos au confiscat polițiștii băcăuani, în cadrul acțiunilor desfășurate, în perioada 17-21 august a.c., pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice. Au fost verificate peste 300 de mijloace de transport și au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 195 000 de lei.

 În baza planului comun de acțiune, în perioada 17 august -30 septembrie a.c.,  polițiștii din județul Bacău organizează acțiuni preventiv – reactive, în sistem integrat, împreună cu jandarmi și alte instituții cu atribuții în domeniu, pe linia prevenirii și combaterii tăierilor, transportului și comercializării ilegale de arbori, precum și pentru depistarea, identificarea și tragerea la răspundere a celor ce încalcă prevederile legale din domeniul silvic sau incidente acestuia.

În perioada 17 – 21 august a.c., echipe mixte formate din polițiști, jandarmi și lucrători silvici au efectuat 193 de controale, din care 151  pe drumurile publice, 46 în fondul forestier și unul la locuri de depozitare/comericalizare și au fost verificate 316 mijloace de transport.

Polițiștii au constatat 13 infracțiuni și au aplicat 395 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 195 325 de lei. Dintre acestea, 47 de sancțiuni, în valoare de 79 200 de lei, au fost aplicate la Legea 171 /2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice.

De asemenea, a fost confiscată cantitatea de 161,7 m.c. material lemnos, din care 114 m.c. cherestea, 11,1 m.c. lemns foc și 36,6 m.c. lemn lucru, în valoare totală de        45 809 lei.

Exemplu:

La data de 21.08.2016, polițiștii care acționau pe linia combaterii transportului ilegal de material lemnos au depistat în trafic, pe strada Chimiei, din municipiul Bacău, un sucevean de 39 de ani, care transporta cu un ansamblu de vehicule 47,53 m.c. cherestea răşinoase.

Bărbatul a prezentat pentru control un aviz de însoțire cu termenul de valabilitate expirat.

Față de cel în cauză s-a luat măsura sancționării contravenționale, iar transportul de material lemnos a indisponibilizat pentru a fi predat Ocolului Silvic Bacău.

 

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.