Controale ale Biroului pentru Protecția Animalelor Bacau

1

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean – Biroul pentru Protecția Animalelor au efectuat verificări la târgurile săptămânale, organizate pe raza comunelor Pârjol și Răcăciuni.

          În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au urmărit  respectarea obligațiilor legale de către deținătorii de animale, cu privire la modul de deținere, de comercializare, dar și starea de întreținere a animalelor.

          Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 21 de sancțiuni contravenționale. Totodată, toate persoanele legitimate au fost informate cu privire la prevederile legale din domeniul protecției animalelor.

Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor reamintesc tuturor deținătorilor de animale, următoarele:

  • Vânzarea sau înstrăinarea în orice mod a animalelor, cumpărarea ori luarea acestora în proprietate cu orice titlu, fără documentele prevăzute de legislația sanitar veterinară în vigoare constituie contravenție (sancțiune contravențională de la 600 la 1.200 lei – persoane fizice, și de la 3.000 la 6.000 lei în cazul faptelor săvârșite de persoane juridice, conform art. 3, lit. a) din HG 984/2005 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normle sanitar veterinare și pentru siguranța alimentelor);
  • Deținerea sau transportul de animale neidentificate și neânregistrate, fără documente sanitar veterinare constituie contravenție (sancțiune contravențională de la 720 la 1.500 lei – persoane fizice, și de la 6.000 la 12.000 lei în cazul faptelor săvârșite de persoane juridice, conform art. 3, lit. b) din HG 984/2005 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normle sanitar veterinare și pentru siguranța alimentelor);
  • Să asigure un adăpost corespunzător, hrană și apă suficiente, posibilitatea de mișcare suficientă, îngrijire, atenție și asistență medical veterinară (sancțiune contravențională de la 1000 la 3000 lei conform  Art 5, alin 1 din Legea 205/2004 privind protecția animalelor);
  • Să identifice exemplarul canin în termen de 90 de zile de la fătare sau înainte de vânzarea, donarea cu titlu gratuit sau scoaterea în spații publice (sancțiune contravențională de la 2000-5000 lei, art 13^3 alin.4 din O.U.G. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân).
  • În cazul câinilor de rasă comună, și metișii acestora, proprietarul este obligat să îi sterilizeze (sancțiune contravențională de la 5.000-10.000 lei conform Art 13^2 din O.U.G. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân).
  •  Deținătorii de câini sunt obligați ca, la ieșirea cu aceștia în spațiile publice, să aibă asupra lor, carnetul de sănătate al acestora (sancțiune contravențională de la 2000-5000 lei conform art. 43 alin 1 din Anexa H.G. 1059/2013 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân).
  •  Să efectueze vaccinarea antirabică.
Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

1 comentariu

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.