Consiliul Concurenței a amendat cu 35 milioane de euro mai multe lanțuri de hipermarketuri

0

Consiliul Concurenței a sancționat mai multe companii care vand produse alimentare, cu amenzi de peste 35 de milioane de euro. Sancțiunile au fost aplicate în cadrul investigației având ca obiect înțelegeri pentru fixarea prețurilor între mai mulți retaileri, în perioada 2005 – 2009. În urma investigației a fost sancționată încălcarea legii concurenței atât pentru stabilirea prețurlor de revânzare (de raft), cât și pentru comportamentul companiilor în cadrul promoțiilor.

Consiliul Concurenţei a sancţionat 25 de companii de pe piaţa comercializării produselor alimentare (4 retaileri şi 21 de furnizori ai acestora) cu amenzi în valoare totală de 154.029.538 lei. Sancţiunile au fost aplicate în cadrul investigaţiei care a urmărit întelegeri pentru fixarea preţurilor între retailerii Metro, Real, Selgros, Mega Image şi furnizorii acestora, în perioada 2005-2009. „Consiliul Concurenței a constantat că prețurile de vânzare la raft nu se stabileau conform regulilor de piață prin raportul dintre cerere și ofertă, ci furnizorul și retailer-ul stabileau un preț fix sau minim. Această practică conduce la prețuri mai mari pentru consumatorul final, retailerul neputând să scadă prețul sub limita stabilită cu furnizorul”, se arată în comunicatul instituției.

În ceea ce privește comportamentul companiilor în cadrul promoțiilor, contractele sau documentele contractuale dintre unii retaileri și furnizori conțineau o clauză care prevedea că, în aceeași perioadă, furnizorii nu puteau realiza promoții simultane în diferite lanțuri de retail, acestea putând doar să alterneze. În acest fel, consumatorul final nu putea avea acces, în același timp, la promoții și implicit la cel mai mic preț, în magazine concurente. Decizia de a realiza sau nu promoții în lanțuri de magazine concurente trebuie să aparțină furnizorului.

La sfârşitul anului trecut, Consiliul Concurenţei a declanşat o nouă investigaţie, care vizează posibila încălcare a regulilor de concurenţă naţionale şi comunitare de alte lanţuri de retail din România şi anume Auchan România SA, Carrefour România SA, România Hypermarche SA (Cora), Kaufland România SCS şi furnizori ai acestora. În cadrul investigaţiei declanşate, Consiliul Concurenţei a efectuat inspecţii inopinate, documentele ridicate în cadrul acestor inspecţii aflându-se în analiza autorităţii române de concurenţă, în cadrul procedurilor specifice investigaţiei.

Companiile sancţionate sunt:

1. Mega Image SRL – 24.569.530 lei (5,6 milioane euro)

2. Metro Cash&Carry Romania SRL– 49.684.182 lei (11,3 milioane euro)

3. Real Hypermarket Romania SRL–23.869.142 lei (5,5 milioane euro)

4. Selgros Cash&Carry Romania SRL– 29.202.355 lei (6,6 milioane euro)

5. Agroalim Distribution SRL– 607.214 lei (138.000 euro)

6. Albalact SA– 2.199.507 lei (499.888 euro)

7. Argus SA– 623.106 lei (141.615 euro)8. Covalact SA – 659.267 lei (149.833 euro)

9. Cramele Halewood SA – 278.694 lei (63.340 euro)

10. Danone PDPA SRL– 2.639.243 lei (599.828 euro)

11. De Silva Intermed SRL – 31.753 lei (7.217 euro)

12. Delaco Distribution SA– 910.047 lei (206.829 euro)

13. Gerola Prodinvest SRL – 308.923 lei (70.210 euro)

14. Granddis SRL – 327.157 lei (74.354 euro)

15. Impex Bock SRL –5.751 lei (1.307 euro)

16. Macromex SRL– 2.354.190 lei (535.043 euro)

17. Napolact SA– 1.164.467 lei (264.652 euro)

18. Parmalat Romania SA – 269.852 lei (61.330 euro)

19. Prodlacta SA – 166.122 lei (37.755 euro)

20. Quadrant-Amroq Beverages SRL –3.193.541 lei (725.805 euro)

21. Star Foods EM SRL – 1.953.160 lei (443.900 euro)

22. Transilvania General Import Export SRL – 4.693.436 lei (1,1 milioane euro)

23. Tymbark Maspex Romania SRL – 1.646.923 lei (374.301 euro)

24. Whiteland Import Export SRL – 2.324.484 lei (528. 292 euro)

25. Zarea SA – 347.489 lei (78. 975 euro).

 

 


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.