Consiliul Local Buhuși a adoptat astăzi hotărârea prin care se interzice organizarea și desfășurarea activităților de jocuri de noroc în locații fizice pe raza orașului. Măsura vizează toate tipurile de activități, de la sălile de tip slot-machine („păcănele”) până la pariuri sportive, cazinouri sau cluburi de poker.
Toti consilierii locali au votat pentru interzicerea jocurilor de noroc in Buhusi.
Conform hotărârii, autoritățile locale nu vor mai emite autorizații pentru astfel de activități, iar cererile depuse vor fi respinse. Singura excepție este reprezentată de jocurile loto tradiționale operate de Compania Națională „Loteria Română”, care pot funcționa în continuare, în condițiile legii.
Operatorii care desfășoară deja activități de jocuri de noroc în Buhuși vor putea funcționa doar până la expirarea autorizațiilor existente. După acest moment, aceștia sunt obligați să își înceteze activitatea, fără posibilitatea de prelungire sau reautorizare.
Nerespectarea noilor prevederi va atrage sancțiuni contravenționale, cu amenzi cuprinse între 4.000 și 5.000 de lei, dar și măsuri complementare precum suspendarea activității sau sigilarea spațiilor. Decizia a fost justificată de autorități prin necesitatea protejării comunității și reducerea impactului social negativ generat de jocurile de noroc.


