Presedintele CJ Bacau, Valentin Ivancea, alaturi de prefectul judetului Bacau, Lucian Bogdanel, au participat la a III-a conferinta medicala ce a avut loc la Buhusi, sub numele „Rolul Spitalelor Municipale, Orășenești, Mono-specialitate în îmbunătățirea calității actului medical prezent și perspective”. Aceasta a fost organizata de conducerea spitalului „Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuși – manager Constantin Poiana.
Ivancea a tinut sa sublinieze progresul facut la Spitalul din Buhusi, prin investitiile perioadice atat de la nivelul judetului cat si de la nivelul administratiei locale sau din fonduri europene:
„Îmbunătățirea calității serviciilor medicale este obiectivul care stă la baza strategiilor pe care le urmăm atunci când vorbim despre investiții. Contractul de asociere cu UAT Buhuși pentru lucrările de intervenție, reabilitare și modernizare a spațiilor administrative și a Centrului Comunitar Integrat din cadrul spitalului buhușean este confirmarea faptului că modernizarea infrastructurii de sănătate, în toate zonele județului, este vizibilă prin crearea unor condiții optime în vederea asigurării asistenței medicale pentru pacienți. 95% din valoarea totală a contractului de asociere în valoare de 777.000 lei este asigurată de Consiliul Județean.
Rămân fidel principiului conform căruia autoritatea locală are o mare importanță în dezvoltarea infrastructurii medicale. Cred cu tărie că la baza unui act medical desăvârșit stă capacitatea de înțelegere a autorităților locale de a realiza parteneriate oneste atât cu personalul medical cât și cu managementul din spitale. Consiliul Județean investește în sănătate, iar ce se întâmplă aici – progresele constatate la nivelul acestui spital orășenesc- reprezintă încă o dovadă a faptului că investițiile în domeniul sanitar sunt o prioritate, colaborarea cu primarul Vasile Zaharia și managerul spitalului buhușean, Constantin Poiană, fiind eficientă, cu rezultate palpabile atât pentru personalul medical cât și pentru pacienți.
Felicit organizatorii dezbaterilor deosebit de interesante pentru problematica abordată și calitatea participanților la conferință. Toate aceste aspecte demonstrează că Spitalul din Buhuși a devenit un exemplu de bună practică medicală și, totodată, mărturia că un management eficient, orientat spre pacient și servicii de calitate, poate schimba la față imaginea unui spital și per ansamblu creșterea încrederii pacienților în sistemul național de sănătate publică.” a precizat Ivancea
Prezent la conferinta, prefectul judetului Bacau, Lucian Bogdanel, a declarat ca Spitalul din Buhusi reuseste sa se dezvolte, desi nu are „privilegiul de a dispune de resurse bugetare foarte generoase” :
„Găsesc remarcabil că o comunitate mică – oraşul Buhuşi -, care nu are privilegiul de a dispune de resurse bugetare foarte generoase, reuşeşte să aglutineze şi să mobilizeze, în jurul spitalului, atâtea resorturi & voințe, materializate în primenirea infrastructurii medicale locale şi, prin asta, în consolidarea rezilienței sistemului sanitar din județ.
În ultimele luni, alături de preşedintele CJ, am avut ocazia să văd la lucru parteneriatele administrative de la Moineşti, Oneşti şi – iată – Buhuşi: sunt tot atâtea exemple de autorități locale care au înțeles că doar printr-un compromis onest şi chibzuit rezultatele aşteptate pot fi atinse.Deloc întâmplător, rolul CJ în dezvoltarea infrastructurii medicale din aceste localități este unul – nu mă feresc s-o spun – determinant.” a declarat prefectul judetului Bacau – Lucian Bogdanel