Vineri, 5 decembrie, a debutat la Univeristatea „Vasile Alecsandri” conferința „Excelență, inovație și performanță în medicină”, un eveniment care reunește specialiști din întreg județul pentru două zile de prezentări, dialog și schimb de experiență. Programul include sesiuni științifice, abordări interdisciplinare și discuții despre noile direcții în practica medicală.
Managerul SJU Bacău, Ion-Marius Savin, a deschis lucrările cu un mesaj despre colaborare, dedicare și rolul inovației în evoluția sistemului medical. Alături de el au luat cuvântul Cristina Breahna-Pravăț, președinta Consiliului Județean Bacău, Aurelia Țaga, director medical al spitalului, deputatul Adrian Popa și Marilena Căliman, președinta Colegiului Medicilor Bacău.
„Deschidem astăzi acest eveniment cu dorința de a crea un spațiu pentru dialog științific, interdisciplinaritate și progres în practica medicală. Este un pas important pentru comunitatea medicală, într-un moment în care calitatea actului medical și evoluția profesională sunt esențiale. Pentru SJU Bacău, ultimii ani au însemnat o etapă semnificativă de dezvoltare, cu investiții continue în modernizarea aparaturii și în pregătirea personalului medical.” a declarat Ion Marius Savin – Director SJU Bacau
Evenimentul continuă pe parcursul zilelor de 5 și 6 decembrie, fiind dedicat profesioniștilor care își doresc să contribuie activ la dezvoltarea comunității medicale din județ.
„Este un moment important pentru SJU Bacău, odată cu organizarea acestei conferințe, pe care sper să o transformăm într-o tradiție. Ne-am asumat, atât ca echipă politică, cât și administrativă, să sprijinim toate investițiile în sănătate din județul Bacău, nu doar pe cele de la SJU. Am reușit să mutăm finanțarea pentru finalizarea pavilionului fostului Spital Municipal, iar contractul va fi semnat luna aceasta sau la începutul anului viitor.
În această săptămână am discutat cu medici și pacienți, într-o audiență de peste patru ore, despre problemele existente la SJU Bacău. Oricâte investiții am face, esența medicinii rămâne umanitatea. Cred că putem corecta lucrurile care țin de empatie și de relația corectă dintre personalul medical și pacienți, în acord cu nevoile fiecăruia.” a declarat Cristina Breahna-Pravat, presedinta CJ Bacau
Lucrări științifice
Vineri, 5 decembrie 2025 [10:00 – 18:00]
* program secretariat: 09:00 – 18:00
| Eficientizarea Laboratorului de Microbiologie prin tehnici moderne de diagnostic | Dr. Brîndușa Hurdubei (Laboratorul de Microbiologie Medicală, SJU Bacău) |
| De la standarde la performanta: rolul managementului calitatii in stimularea inovatiei | Dr. Ancuta Grigoriu (Serviciul de Management al Calitatii), As. Lic. Rebeca Mîndrescu (Director de Ingrijiri SJU Bacau) |
| Rezistența la antibiotice în județul Bacău: managementul personalizat al infecției cu Helicobacter pylori | Dr. Elena Popovici, Dr. Marina Indreas (Sectia Gastroenterologie, Laboratorul de Microbiologie Medicala, SJU Bacau) |
| Rolul asistentului medical în UPU în cazul pacientului cu AVC ischemic | As. Gianina Marina Popovici (Unitatea de Primiri Urgențe UPU-SMURD, SJU Bacău) |
| Analiza calității îngrijirilor pentru pacienții cu accident vascular ischemic acut în SJU Bacău: realizări, provocări și perspective (2019-2024) | Dr. Adriana Mihăilescu (Sectia Neurologie, SJU Bacau) |
| Rolul radioterapiei in managementul pacientului oncologic | Dr. Daniela Condorovici (Compartiment Radioterapie, SJU Bacău) |
| Inovație în terapia biologică din astmul sever | Dr. Ioana Dinu (Compartiment Pneumologie, SJU Bacau) |
| Managementul pacientilor cu tromboembolism venos si trombofilie | Dr. Elena Alistar (Secția Medicină Internă, SJU Bacău) |
| Dispozitive inteligente utilizate în tratamentul diabetului zaharat | Dr. Delia Lupușoru (Secția Diabet Zaharat, Boli de Nutriție și Metabolice, SJU Bacău) |
| Digitalizarea paturilor din Sectia de Terapie Intensiva | Dr. Georgel Dahnovici, As. med. pr. lic. Aida Radu (Secția Anestezie și Terapie Intensivă, SJU Bacău) |
| Urgențele respiratorii la sugar – management în UPU | Prof. Univ. Dr. Mihai Craiu (Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului „Alessandrescu- Rusescu”, București) |
| Plan de ingrijiri sub lupa | As. med. pr. lic. Pricopi Geanina (Sectia Gastroenterologie, SJU Bacau) |
| Eficiența în Urologie la nivel de spital județean | Dr. Alexandru Anghelus (Sectia Urologie, SJU Bacau) |
| Reconstrucția extremităților mutilate sever | Dr. Iulian Ghimis (Sectia Chirurgie Plastică și Microchirurgie Reconstructivă) |
| Pancreatita acută în trimestrul 3 de sarcină – provocări în stabilirea diagnosticului pozitiv, diferențial, tratament. Prezentare de caz. | Dr. Geta Draghici, Dr. Robert Meraru (Secția Obstetrică-Ginecologie I, Secția Chirurgie Generală, SJU Bacău) |
| Reconstrucția facială complexă | Dr. Iulian Ghimis (Sectia Chirurgie Plastică și Microchirurgie Reconstructivă) |
| Artroplastia umărului cu proteză inversată – avantaje și opțiuni terapeutice | Dr. Radu Panfil, Dr. George Nița, Dr. Vlad Veringă, Dr. Andrei Rusu (Secția Ortopedie și Traumatologie, SJU Bacău) |
| Modalități de reconstrucție a ligamentului încrucișat anterior al genunchiului – grefare, fixare, personalizare pe grupe de vârstă | Dr. Radu Panfil, Dr. George Nița, Dr. Vlad Veringă, Dr. Andrei Rusu (Secția Ortopedie și Traumatologie, SJU Bacău) |
| Nefroprotecția în Boala Cronică Renală – update 2025 | Dr. Bogdan Obrișcă, Șef de lucrări (Institutul Clinic Fundeni) |
Sâmbătă, 6 decembrie 2025 [09:00 – 17:00]
* program secretariat: 08:00 – 17:00
| Media în slujba sistemului sanitar: empatie și comunicare | As. med. pr. Valentina Stan (Sectia Oftalmologie, SJU Bacau) |
| Meningita în cifre – analiza statistică, clinică și implicațiile epidemiologice | Dr. Ioana Florina Mihai, Dr. Alexandru Marcu, Dr. Ana Busuioc-Coca, Dr. Daniela Stanciu, Dr. Iulian Pavel (Secția Boli Infecțioase Copii, SJU Bacău) |
| Sindromul Niemann-Pick – puzzle-ul diagnostic și cheia terapeutică. Prezentare de caz clinic. | Dr. Irina Chiriac, Dr. Carmen Murărescu, Dr. Alexandra Roman (Secția Pediatrie, Cabinet Genetică, SJU Bacău) |
| Avantajele și limitele abordului minim invaziv în patologia renală, studiu retrospectiv | Dr. Mihai Galinescu, Dr. Daniela Ceuca, Dr. Irena Galinescu, Dr. Petre Papuc, Dr. Anca Timofte, Dr. Miriam Olivotto (Secția Chirurgie si Ortopedie Pediatrica, SJU Bacău) |
| Oftalmia nodosa în pediatrie, complicație rară din joacă | Dr. Paul Gînju (Sectia Oftalmologie, SJU Bacău) |
| Șocul endotoxinic, complicație rară, dar redutabilă a litotriției laser. | Dr. Mihai Galinescu, Dr. Irena Galinescu, Dr Madalina Mircioaga (Sectia Chirurgie si Ortopedie Pediatrica, Compartiment ATI Pediatrie, Sectie Pediatrie, SJU Bacău) |
| Micii pacienți, marile provocări in atingerea performanței actului medical în UPU | Dr. Irina Lăcătuș (UPU Pediatrie, SJU Bacău) |
| Empatia-cheia tratamentului copilului in UPU | As. Andreea Rosu (Unitatea de Primiri Urgente, SJU Bacau) |
| Terapii inovative in angioedemul ereditar | Dr. Gabriela Ungureanu (Secția Dermatovenerologie și Compartiment Alergologie și Imunologie Clinică, SJU Bacău) |
| Rolul psihologului clinician în echipa medicală pediatrică | Psih. Angela Lacatusu (SJU Bacau) |
| Laboratorul viitorului – împreună pentru un sistem de sănătate sustenabil | Dr. Liliana Comanescu (Laboratorul de Analize Medicale, SJU Bacau) |
| Rolul dieteticianului în optimizarea profilului clinic al pacientului spitalizat | Nutritionist Dietetician Ana Maria Bratu (Bloc Alimentar, SJU Bacau) |
| Importanța morfologiei fetale de trimestrul 1 | Dr. Oana Acsinte, Dr. Roxana Calapod (Secția Obstetrică-Ginecologie I, SJU Bacău) |
| Tratament de inițiere în conjunctivită infecțioasă | Dr. Dana Călțaru (Secția Oftalmologie, SJU Bacău) |
| Impactul activității comisiei oncologice asupra calității vieții | Dr. Mihaela Spiridon (Sectia Oncologie Medicală, SJU Bacău) |
| Performanța în managementul secției de psihiatrie | Dr. Carmen Covrig, Dr. Dan Vladimir Polizov, Dr. Carmen Alina Pușcașu, Dr. Petruț Cornel (Secția Psihiatrie, SJU Bacău) |
| Farmacoterapia vârstnicului – o provocare | Dr. Violeta Popescu (Cabinet Geriatrie și Gerontologie, SJU Bacău) |
| Îngrijirile paliative – Calea demnă de la medicina curativă către eternitate. “A trăi și a muri în durere este inacceptabil.” | Dr. Cornelia Iliescu (Secția Îngrijiri Paliative, SJU Bacău) |
| Prezentare de caz: Sarcom Kaposi | Dr. Tudor Ciobanu (Compartiment Radioterapie, SJU Bacău) |
| Rolul educației prenatale prin programul Școala Mamei SAMAS Bacau – o analiza comparativa | Moașă licențiată pr. & Educator perinatal Alina Mazilu (Secția Obstetrica-Ginecologie II, SJU Bacau) |
| Trasabilitatea in drum spre digitalizare | As. med. pr. Diana Vermeiuc (Bloc Operator, SJU Bacau) |
| Provocări și soluții în managementul cancerului oral și maxilo-facial | Dr. Ovidiu Scovronschi (Secția O.R.L. cu Compartiment de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială, Spitalul Județean de Urgență Bacău) |
| Workshop: Resuscitarea și dezobstrucția de căi aeriene la adult (conform Ghidului ERC 2025) | Dr. Bouaru Petrina, As. med. pr. Gianina Marina Popovici (Unitatea de Primiri Urgențe UPU-SMURD, SJU Bacau) |
Simpozioane
| RECORDATI Tratamentul eficient și bine tolerat al bolii hemoroidale | CATENA Strategii de reziliență pentru pacientul modern: sănătatea sistemului nervos | DIAMEDIX Acuratețe în diagnosticul alergiilor-testul ALEX3 | NOVAINTERMED Prevenția infecțiilor asociate cateterizării periferice | ROCHE DIAGNOSTICS Excelență în diagnostic, cu automatizarea Roche | ROCHE PHARMA Hemlibra – O noua abordare terapeutică a Hemofiliei A la copii | FARMACEUTICA REMEDIA Trasabilitatea medicamentului de la intrarea lui în farmacie la patul pacientului |

