Joi, 25 iunie, ora 18:30, la Centrul de Afeceri și Expoziții va avea loc Concertul simfonic ce va marca Deschiderea stagiunii estivale.
Sub bagheta dirijorului Andrei Stănculescu, orchestra Filarmonicii „Mihail Jora”, alături de soliștii serii, Juliana Koch – oboi, Marco Gemelli – bayan și Iulian Bolog – violă, vor oferi publicului spectator o seară de neuitat, plină de sensibilitate și vigoare interpretativă în egală măsură.
Juliana Koch – una dintre cele mai apreciate artiste ale lumii, este prim oboistă a Orchestrei Simfonice din Londra și profesoară de oboi în cadrul prestigiosului Royal College of Music, fiind apreciată pe plan internațional pentru stilul inconfundabil de a îmbina până la perfecțiune sensibilitatea artistică cu rigoarea academică.

După concertul susținut în deschiderea stagiunii estivale, emerita artistă va participa ca profesor la Cursurile de Vară de Oboi organizate de Emil Stancu – solist instrumentist oboi, în parteneriat cu Filarmonica „Mihail Jora”. Acestea vor avea loc la Centrul de Cultură „George Apostu” în perioada 26.06 – 03.07.a.c., corepetitor fiind prof.univ.dr. Verona Maier.
Marco Gemelli – acordeonist clasic italian recunoscut la nivel internațional pentru măestria sa de a transforma bayanul și acordeonul cromatic în izvoare de magie concertistică prin care a cucerit marile scene din Europa, America și Asia, desfășoară și o prodigioasă activitate pedagogică și de manageriat artistic, fiind profesor de acordeon la Conservatorul de Muzică „Umberto Giordano” din Foggia și director artistic al Festvalului Colle Musiké, promovând astfel arta acordeonistică la nivel internațional.
Iulian Bolog este șef de partidă al compartimentului violă din cadrul Filarmonicii “Mihail Jora” din Bacău, desăvârșindu-și cariera artistică în Germania cu asistentul artistic al lui Sergiu Celibidache, Konrad Von Abel. A participat la numeroase masterclass-uri cu profesorii Michael Kugel, Dan Preplicean, Marius Suarasan și Bogdan Zvorișteanu.
În 2020 a lansat în premieră mondială proiectul „Piazzola în concert, duo pentru violă și bandoneon” împreună cu Marco Gemelli.
Din 2014 concertează în calitate de solist cu diferite orchestre și ansambluri camerale din România, Italia și Portugalia.
Programul serii este următorul:
Wolfgang Amadeus Mozart – Eine kleine Nachtmusik
Wolfgang Amadeus Mozart – Concert pentru oboi și orchestră
Marco Gemelli – arnajamente pentru bayan, violă și orchestră

