COMUNICAT DE PRESĂ privind derularea proiectului „Consiliere, inovare, simulare – pentru acces real la piaţa muncii (C.I.S.)”


Proiectul Consiliere, inovare, simulare – pentru acces real la piaţa muncii (C.I.S.), POS DRU/161/2.1/G/139667, cofinanţat din Fondul social european, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, Axa prioritară 2, Domeniul major de intervenţie 2.1., al cărui beneficiar este Inspectoratul Şcolar Judeţean Bacău în parteneriat cu Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Bacău, Colegiul Tehnic „Dumitru Mangeron” Bacău şi Colegiul Naţional „Costache Negri” Târgu Ocna, se află în perioada de implementare. Activitate-nucleu a proiectului, Târgul Inter – Regional al Firmelor de exerciţiu a avut loc la Colegiul Tehnic „Dumitru Mangeron” Bacău, în perioada 22-24.05.2015.

S-au înscris 22 de firme de exerciţiu, dintre care 17 au fost cu participare directă şi 5 cu participare indirectă, doar pentru anumite secţiuni ale concursului. Târgul Inter – Regional al Firmelor de exerciţiu organizat în cadrul proiectului CIS şi-a propus: dezvoltarea competenţelor antreprenoriale ale elevilor şi recunoaşterea activităţii lor; efectuarea de tranzacţii directe cu alte firme de exerciţiu; promovarea conceptului de firmă de exerciţiu pe plan local, judeţean şi regional; promovarea progresului şi a rezultatelor proiectului CIS la nivel local, judeţean, regional şi naţional.

Au participat: firmele de exerciţiu înfiinţate în cadrul proiectului „Consiliere, inovare, simulare – pentru un acces real la piața muncii (C.I.S.)”, la cele 2 şcoli: Colegiul Tehnic „Dumitru Mangeron” Bacău şi Colegiul Naţional ,,Costache Negri” Târgu Ocna; firme de exerciţiu din judeţ şi din alte regiuni de dezvoltare ale ţării; firme de exerciţiu din toată ţara; reprezentanţi ai I.S.J. Bacău; profesori coordonatori; factori de decizie de la nivel local; mass-media; agenţi economici; profesori şi elevi de la cele două şcoli partenere în cadrul proiectului; profesori si elevi de la alte şcoli şi licee din judeţul Bacău; vizitatori, persoane interesate.

În cadrul firmelor de exerciţiu elevii îşi formează deprinderi şi abilitați, îşi însușesc competenţe cheie, cum ar fi capacitatea de a lucra în echipa, gândire interdisciplinara şi critică, competenţe de comunicare şi relaționare instituțională. Mai mult de atât, obțin abilități profesionale, o flexibilitate necesară pe piața muncii şi pot descoperi o afinitate faţă de un anumit loc de muncă. Competenţele obținute pot determina reducerea perioadei de acomodare la locul de muncă, familiarizarea cu sarcinile înscrise în fişa postului, lucru benefic atât pentru angajatori cât şi pentru viitorii angajați.

Din acest motiv orice participare a elevilor la evenimente care permit contactul direct cu mediul de afaceri este deosebit de benefică pentru dezvoltarea competenţelor antreprenoriale şi de comunicare ale acestora.  Experienţa de a conduce direct negocierile şi de a dezvolta spiritul de echipă se pot exersa cu succes numai în cadrul unui târg al firmelor de exerciţiu. Aici pot fi întâlniţi  parteneri de afaceri, se poate comunica direct cu ei, elevii pot conduce în mod real negocieri, pot învăța şi să ia decizii şi îşi dezvoltă încrederea în forţele proprii.

Au fost organizate următoarele competiţii: stand – cel mai bun stand; materiale promoţionale; prezentare – cea mai buna prezentare; tranzacţii – cel mai bun vânzător; spot publicitar – cel mai bun spot publicitar

Rezultatele evenimentului sunt:

  • 22 de firme de exerciţiu înscrise la eveniment:
  • aproximativ 100 de elevi şi 20 de profesori participanţi;
  • aproximativ 150 de vizitatori elevi, profesori, părinţi, alte categorii sociale;
  • 11 unităţi şcolare implicate, din 4 judeţe şi municipiul Bucureşti;
  • realizarea tranzacţiilor direct între firmele de exerciţiu participante;
  • atingerea indicatorilor proiectului „Consiliere, inovare, simulare – pentru un acces real la piața muncii (C.I.S.)”;
  • aplicarea în practică a competenţelor elevilor legate de pregătirea şi participarea la diferite târguri şi expoziții;
  • promovarea conceptului de firmă de exerciţiu pe plan loca, judeţean, regional şi naţional;
  • apariţii mass-media http://dinbacau.com/targul-inter-regional-al-firmelor-de-exercitiu-cis-bacau/

Pentru detalii:

Inspectoratul Şcolar al Judeţului Bacău

Theodora Șotcan – Inspector Școlar General/ Manager proiect

Telefon: 0234/ 511899

Email: theodora_sotcan@yahoo.com

Comenteaza prin Facebook
Fiti la curent cu ultimele stiri din judetul Bacau. Urmariti Bacau.NET si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.