UPDATE: Comunicat de Presă Hotel Trotus
* *Clarificări și Măsuri Următoare pentru complexul Hotel Trotus*
În urma comunicatului emis de Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău referitor la controlul efectuat la Hotel Trotus dorim să aducem la cunoștința publicului următoarele clarificări și măsuri pe care le-am întreprins:
1. *Istoricul Clădirii*: Hotelul Trotus , emblema Municipiului Onești, a fost construit în anii ’70, fără a suferi modificări de structură și rezistență de-a lungul timpului. Acest lucru a permis păstrarea integrității sale arhitecturale originale.
2. *Modernizări și Actualizări*: Toate îmbunătățirile realizate de-a lungul anilor au fost concepute pentru a îmbogăți experiența oaspeților noștri și nu au intrat în categoria lucrărilor ce necesită avize speciale.
3. *Conformitatea cu Cerințele ISU*: Complexul dispune de echipamentele și sistemele de siguranță cerute de legislația în vigoare pana in momentul de fata( pentru o cladire veche), inclusiv rezervă de apă, hidranți amplasați strategic, stingătoare, uși de urgență, sisteme de detecție a fumului și de alarmare și evacuare, personal instruit pe linie de PSI , asigurând astfel un mediu sigur pentru toți vizitatorii și angajații noștri. Întărim această afirmație prin faptul ca în istoria acestui Compex nu au fost incidente pe linie de PSI!
4. *Controlul ISU*: De-a lungul ultimilor ani, am colaborat strâns cu ISU, supunându-ne controalelor anuale și al evenimentelor organizate , fiind mereu în conformitate și rezolvând prompt orice mică neregulă identificată!
5. *Măsuri Suplimentare*: Recunoaștem necesitatea adoptării unor măsuri suplimentare în contextul recentelor evenimente nefericite la nivel național și a modificărilor legislative si interpretative. În acest sens, suntem angajați să respectăm și să implementăm toate cerințele adiționale stabilite de autorități.
6. *Plan de Acțiune*: Ne aflăm într-un stadiu avansat de pregătire a documentației necesare obținerii autorizației de funcționare si de implementare a masurilor suplimentare, anticipând ca în următoarele 30 de zile vom putea relua activitatea în condiții deplină de siguranță și conformitate. Vom folosi această oportunitate pentru a ne asigura că Hotel Trotus nu doar că îndeplinește, dar depășește toate așteptările în materie de siguranță și protecție! Așteptăm cu nerăbdare să vă întâmpinăm din nou, într-un spațiu complet securizat și să continuăm să oferim serviciile de calitate pe care le-ați așteptat întotdeauna de la noi. În încheiere, dorim să ne exprimăm regretul pentru orice neplăceri create de această situație temporară și să mulțumim tuturor oaspeților, colaboratorilor și angajaților pentru înțelegere și suport. Suntem determinați să revenim mai puternici și să continuăm să oferim servicii de excepție, în deplină siguranță. Vă mulțumim pentru răbdare și încredere.
Inspectorii ISUJ Bacau au inchis temporar complexul Trotus din Municipiul Onesti ( sursa: unupetrotus.ro) , din cauza unor deficiente descoperite. De asemenea, s-a aplicat si o amenda de 100.000 lei.
Comunicat ISUJ Bacau
Pentru creșterea gradului de siguranță în rândul cetățenilor, inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău desfășoară acțiuni de control inopinat la operatorii economici din categoriile comerț, turism și alimentație publică.
În cursul zilei de ieri, 29 februarie a.c., în urma controlului inopinat executat la o clădire cu destinația turism, încadrată în categoria clădirilor înalte, agenții constatatori din cadrul ISUJ Bacău au identificat o serie de nereguli, sancționate contravențional cu amendă în valoare de 100.000 ron și au aplicat măsura complementară de oprire a funcționării ori utilizării construcției.
Deficiențele care au stat la baza luării acestei măsuri sunt: depășirea numărului de niveluri supraterane față de valoarea de referință admisă pentru clădirile cu nivelul V de stabilitate la incendiu /gradul de rezistență la foc, neechiparea construcției cu instalație de stingere automată cu sprinklere, neechiparea clădirii cu instalație pentru evacuarea fumului și neasigurarea numarului minim de căi pentru evacuarea utilizatorilor.
„Întrucât securitatea celor care aleg să își petreacă timpul liber în astfel de locații este primordială, aceste acțiuni vor continua și în perioada următoare.Solicităm tuturor administratorilor obiectivelor din categoria turism, cluburi, baruri să inițieze demersurilor necesare pentru intrarea în legalitate în ceea ce privește procesul de avizare și autorizare privind securitatea la incendiu, sens în care instituția noastră manifestă întreaga deschidere și disponibilitate pentru acordarea sprijinului necesar. Reamintim faptul că, de la începutul acestui an, în urma controalelor executate, a fost aplicată măsura complementară de oprire a funcționării ori utilizării pentru cinci obiective din județul Bacău.” a transmis ISUJ