
Reabilitarea Palatului Administrativ din Bacău este în plină desfășurare, sub coordonarea companiei Concelex, unul dintre principalii jucători din sectorul construcțiilor din România.
Proiectul beneficiază de o finanțare de peste 67,5 milioane lei, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), și vizează consolidarea seismică și renovarea energetică moderată a clădirii, cu scopul reducerii consumului de energie și a emisiilor de CO₂ cu peste 60%.
„Palatul Administrativ din Bacău, monument istoric și reper al identității locale, trece printr-un amplu proces de reabilitare. Lucrările avansează într-un ritm alert, respectând cu strictețe graficul de execuție”, arată compania într-o postare pe Facebook.
Anul 2024 a fost un an de referință pentru Concelex, compania înregistrând o cifră de afaceri de peste 1,26 miliarde de lei, în creștere cu 2% față de anul precedent, și un profit net de 152 milioane de lei – o dublare față de 2023, conform forbes.ro.
Rezultatele financiare vin pe fondul extinderii accelerate în zona proiectelor de infrastructură critică, cu accent pe spitale, aeroporturi și obiective strategice de mobilitate urbană și regională.
Pe segmentul medical, Concelex are în desfășurare 12 proiecte în întreaga țară. Printre acestea se numără construirea unui nou corp pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” din Constanța, dedicat sănătății mamei și copilului, și modernizarea secției de oncologie la Spitalul Județean Alba Iulia, care va include și un compartiment de cardiologie intervențională. În București, la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu”, compania dezvoltă un centru de arși și reconfigurează circuitele medicale între secțiile de urgență, ATI și chirurgie.
Tot pe zona medicală, Concelex va participa, în parteneriat cu alte firme românești, la construcția Spitalului Regional de Urgență din Craiova, unul dintre cele mai importante proiecte de sănătate publică lansate la nivel național.
În domeniul aeroportuar, Concelex a finalizat în 2023 construcția noului terminal Schengen al Aeroportului Internațional „Traian Vuia” din Timișoara, precum și lucrările de modernizare la Aeroportul „Delta Dunării” din Tulcea. În prezent, compania coordonează extinderea și modernizarea terminalului de pasageri de la Aeroportul Internațional Maramureș, proiect ce vizează creșterea capacității și îmbunătățirea condițiilor de trafic aerian regional. Pe zona transportului rutier, Concelex a livrat anul trecut centura ocolitoare a Municipiului Bârlad.