Comisioanele ştiute şi neştiute de la ghişeul băncilor. Vezi cum ești taxat pentru orice retragere de bani

0

O directivă pentru reducerea costurilor bancare, anunţată de Comisia Europeană încă de anul trecut, nu a fost pusă încă în practică în România. În consecinţă, majoritatea băncilor prezente în ţara noastră percep în continuare comisioane extrem de mari şi dintre cele mai ciudate.  

bancomat leiLa 48 de ore după ce a retras bani de la bancomatul băncii emitente, Daniela a fost anunţată că i-a fost clonat cardul. În zilele de după aflarea veştii, a fost nevoită să facă o mulţime de drumuri de la o instituţie la alta, pentru a da declaraţii şi a verifica propriile conturi, totul pe cheltuiala sa. Fără card şi cu o sumă lipsă în cont, Daniela mai putea retrage bani doar de la ghişeul băncii. 

Pentru fiecare sumă retrasă de la casierie, clientul plăteşte un comision între 0,5 şi 1,5%, fie că vorbim de lei sau de valută. Costuri similare sunt şi atunci când foloseşte POS-ul de la ghişeu. De asemenea, pentru fiecare plată pe care clientul o face către o altă sucursală a băncii sau către o altă bancă, e taxat, în condiţii normale, cu până la 25 de lei (4 lei pentru facturi cu numerar, 2-6 lei pentru plăţi intrabancare, 4,5-25 de lei pentru plăţi interbancare).

Pe lângă comisioanele clasice, sunt şi unele mai puţin întâlnite: 2 lei pentru verificarea stării financiare sau peste 1 euro pe fiecare pagină dintr-un document sau formular bancar cerut de client. Iar pentru cei care depun în conturi bani în monedă, comisionul ajunge la 20% pentru valută, potrivit stiri.tvr.ro

Reprezentanţii băncii susţin cei care dovedesc că au fost nevoiţi să facă operaţiuni la ghişeu din motive ce nu ţin de responsabilitatea sau vina proprie îşi pot recupera banii plătiţi pe comisioane. Totuşi, înainte de aceasta, este nevoie de o investigaţie.  

Alta este situaţia în vestul Europei, unde primele 35 de retrageri sau depuneri la ghişeu nu sunt taxate. Restul tranzacţiilor sunt taxate cu o sumă fixă, de 50 de eurocenţi. Trasferurile către alte ţări sunt şi ele taxate cu o sumă fixă (0,35-6,35 euro), nicidecum cu un anumit procent din suma trimisă. De asemenea, clienţii au posibilitatea a plăti o taxă anuală pentru toate operaţiunile, inclusiv cele de la ghişeu.

TVR prezintă şi cazul lui Alin, care a fost taxat la sânge pentru retragerea de la bancomat. El a plecat în Olanda cu un card care promitea posibilitatea de plată în „34 de milioane de locuri”. Au fost însă destule locuri în care nu a putut plăti cu acest card, aşa că a fost nevoit să retragă bani de la bancomat. La revenirea în ţară, a cerut extrasul de cont şi a constatat că a fost taxat cu 3% pentru fiecare retragere. La o retragere de 200 de euro, a virat băncilor nu mai puţin de 6 euro.

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.