Combinatul Oțelu Roșu este aproape de a fi scos la vânzare. Umbrărescu a preluat creanțele partenerilor

0

Combinatul siderurgic din Oțelu Roșu, cu o tradiție de peste 220 de ani în județul Caraș-Severin, se află în pragul vânzării. Proprietarul său actual, Laminorul Danube Metallurgical Enterprise SRL (LDME), a intrat în faliment la sfârșitul lunii iulie, după ce a trecut printr-o insolvență care a durat aproape un an și jumătate, conform informațiilor analizate de Profit.ro. Lichidatorul judiciar intenționează să supună votului creditorilor propunerea de a scoate la licitație publică, cu strigare, toate activele combinatului, vânzarea urmând să se facă în bloc.

Acestea au fost evaluate la o valoare de piață de 138,76 milioane lei (28,19 milioane euro), din care grosul este reprezentat de construcții (peste 72 milioane lei), echipamente tehnologice (peste 47 milioane lei) și terenuri (peste 14 milioane lei). Cel mai mare creditor al LDME este firma Eco Wind Power SRL, controlată de familia antreprenorului Dorinel Umbrărescu, cel mai important constructor de drumuri din România, cu creanțe totale de 126,9 milioane lei, ce reprezintă aproape 84% din total.

Eco Wind Power SRL a ajuns în această poziție după ce a cumpărat creanțele asupra proprietarului combinatului deținute de Linde Gaz (circa 836.000 lei, în august anul trecut) și ANAF (123,3 milioane lei, în februarie anul acesta). Mai recent, societatea familiei Umbrărescu a preluat și creanțele însumate de peste 2,7 milioane lei ale Moldmetal Trading SRL și MMS Minerals & Metals Solutions SRL, firme de trading și distribuție de produse metalurgice și ciment din România care, printre altele, vând deșeuri metalice feroase Uzinei Metalurgice Moldovenești de la Rîbnița din Transnistria, controlată de regimul separatist de la Tiraspol.

Este de așteptat ca Eco Wind Power SRL să participe la viitoarea licitație cu valoarea creanțelor sale. Rămâne de văzut dacă, în caz de succes, firma va trebui să mai vină și cu bani în plus pentru plata prețului final de achiziție sau nu. Intenția lui Umbrărescu de a prelua combinatul siderurgic Oțelu Roșu este mai veche, despre ea vorbind public și mai mulți politicieni, inclusiv premierul Marcel Ciolacu și ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. El a întâmpinat și rezistență în cursul procedurii de insolvență a LDME, după cum a relatat Profit.ro.

Laminorul Danube Metallurgical Enterprise SRL a cumpărat în 2019 unitatea de prelucrare siderurgică de la Oțelu Roșu de la Ductil Steel, companie de asemenea insolventă, deținută în trecut de grupul rus Mechel. La Oțelu Roșu se produceau țevi de oțel cu conținut scăzut, mediu sau ridicat de carbon și oțel aliat, pentru laminarea ulterioară a barei de armare din beton, sârmă și oțeluri speciale. Activitatea siderurgică are o vechime de peste 2 secole în orașul Oțelu Roșu, fiind atestată documentar prima dată în 1796, în vremea Imperiului Habsburgic.

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.