Combinatul chimic de la Slobozia, Chemgas Holding Corporation, a fost cumparat de Popasul Trebes, detinut de Eusebiu Gutu( patronul Pambac )

0

Compania Popasul Trebes a cumparatul combinatul chimic din Slobozia, ChemGas Holding Corporation – detinut de Ioan Niculae. Costurile au ajuns la 124 milioane de lei + TVA.

„La licitaţia de astăzi a fost vândut combinatul chimic de la Slobozia deţinut de Chemgas Holding Corporation la preţul de 124 mil. lei, preţul de 100% din valoarea de evaluare, cumpărătorul este Popasul Trebeş, care doreşte să preia şi forţa de muncă şi să repornească activitatea la Slobozia. Se doreşte să se achite cât mai repede, au fost îndeplinite condiţiile de participare la licitaţie.

Nu au existat şi alte oferte, a fost singurul şi a îndeplinit toate condiţiile. Are termen de 60 de zile de plată. Noi ca lichidatori am reuşit să vindem în luna aprilie aproape întregul patrimoniu al societăţii Chemgas la valoarea de 100%, la unele active chiar peste 100%. Se vor încasa undeva la 140 mil. lei, dintre care cea mai mare pondere va merge, peste 100 mil. lei, către creditorul garantat ANAF, care deţine sechestrul pe bunurile combinatului”, spune Emil Gros, asociat coordonator al Expert Insolvenţa, lichidatorul judiciar al Chemgas Holding Corporation.

Chemgas Holding Corporation, parte din grupul Interagro, se află în insolvenţă din primăvara anului trecut. Chemgas a avut în 2019, ultimele date disponibile, o cifră de afaceri de 90 mil. lei, dar pierderile înregistrate au fost de aproape 88 mil. lei, conform datelor Ministerului de Finanţe. În ultimii şase ani, compania a înregistrat pierderi de zeci, chiar şi sute de milioane de lei, pe când datoriile au crescut anual. În 2019, compania avea datorii de circa 497 mil. lei.

Eusebiu Gutu este cel care detine atat Popasul Trebes cat si compania Pambac. Tatal milionarului, Anton Gutu, a infiintat Popasul Trebes in anul 1991. La inceput firma se ocupa cu activitati de comert si transport. In 2012, familia Gutu a preluat compania Pambac.

Sursa: zf.ro


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.