Cod galben și portocaliu de ploi abundente și vijelii în Moldova

0

 

Administrația Națională de Meteorologie a emis cu puțin timp în urmă o avertizare meteorologică Cod Galben de instabilitate atmosferică pentru mai multe județe din țară, valabilă pentru intervalul 31 mai, ora 12.00 – 01 iunie, ora 10.00. Vremea va fi instabilă, cu averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, grindină și intensificări ale vântului ce vor lua și aspect de vijelie. Cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și izolat 40 – 50 l/mp. Din zona Moldovei, sunt vizate județele Suceava, Botoșani, Iași și Neamț.

Totodată, începând cu ora 15, până mâine, 1 iunie, ora 10.00, a fost emisă o avertizare Cod Portocaliu de ploi abundente și instabilitate atmosferică, temporar deosebit de accentuată.
În intervalul menționat, în cea mai mare parte a Munteniei și Dobrogei, nordul Olteniei, jumătatea de sud a Moldovei, precum și în zona Carpaților Meridionali și de Curbură, va ploua torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși local 40 – 50 l/mp și pe arii restrânse 60 – 80 l/mp. În special în estul și sud-estul țării vor fi vijelii, grindină de medii și mari dimensiuni și frecvente descărcări electrice.

Notă: Instabilitatea atmosferică se va menține temporar accentuată și în următoarele zile, în cea mai mare parte a țării.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.