Meteorologii au emis o atenționare de cod galben pentru instabilitate atmosferică și ploi torențiale în mai multe regiuni, inclusiv județul Bacău. În intervalul menționat, în sudul Moldovei, Dobrogea, Muntenia, estul și sud-estul Transilvaniei și nord-estul Olteniei, se așteaptă averse însemnate cantitativ, însoțite de descărcări electrice și intensificări ale vântului.
În unele zone, cantitățile de apă pot ajunge la 20-25 l/mp, iar izolat se pot înregistra până la 40-50 l/mp. Populația este sfătuită să fie precaută, în special în perioadele de intensificare a fenomenelor.
Interval de valabilitate: 11 septembrie, ora 10:00 – 11 septembrie, ora 23:00
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică, averse semnificative cantitativ