CNAIR va lansa săptămâna viitoare licitația pentru achiziția radarelor fixe care urmează să fie montate pe drumurile naționale, drumurile expres și autostrăzi, a anunțat directorul general al companiei, Cristian Pistol. Proiectul fusese blocat în septembrie, după ce Guvernul nu a alocat finanțarea necesară, potrivit economedia.ro
Pistol a explicat că sistemul este esențial pentru disciplinarea traficului și reducerea accidentelor, mai ales în contextul numeroaselor evenimente grave din ultima perioadă. Procedura va fi lansată „cel mai probabil săptămâna viitoare”, iar în paralel CNAIR finalizează alte achiziții pentru montarea de camere suplimentare pe autostrăzi.
În toamnă, reprezentanții companiei au confirmat că programul care prevedea instalarea a 400 de radare fixe era în impas. Licitația nu fusese lansată, iar proiectul nu avansa din lipsă de finanțare. Sursa banilor trebuia stabilită din fonduri PNRR și de la bugetul de stat, însă niciuna dintre variante nu fusese confirmată.
Purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alin Șerbănescu, declara atunci că instituția nu poate porni licitația fără o sursă clară de finanțare. Bugetul estimat pentru întregul sistem este de 79 de milioane de lei fără TVA.
Chiar dacă licitația va începe acum, implementarea nu va fi rapidă. Durata estimată, de la momentul atribuirii contractului până la conectarea radarelor la sistemul național „e-SIGUR”, este de cel puțin un an și jumătate. În aceste condiții, intrarea lor în funcțiune în 2026 pare improbabilă, iar termenul s-ar putea împinge spre 2027.
În prezent, România nu are niciun radar fix operațional. Poliția Rutieră folosește 1.186 de radare mobile, dintre care 700 sunt de tip pistol, montate pe trepiede. De la introducerea acestora, la 1 martie 2025, au fost înregistrate peste 15.500 de posibile abateri în patru luni. În primul semestru, autoritățile au aplicat aproximativ 350.000 de amenzi pentru depășirea vitezei, iar aproape 33.000 de șoferi au rămas fără permis.
Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe: Google News, Facebook, Twitter X, Instagram, TikTok






