CNA vrea cursuri de mass-media în şcoli

0

cna_televizorValentin-Alexandru Jucan, membru al CNA, a spus, vineri, ca in scoli ar fi necesar un curs de mass-media, care sa se tina cel putin o data pe luna. Jucan a facut afirmatia in cadrul dezbaterii „Nu va uitati copiii la TV – Vezi ce vede copilul tau” organizate de CNA, vineri, la Palatul Parlamentului, sustinand ca media influenteaza foarte mult copiii. El a mentionat ca mediul audiovisual s-a degradat in ultima perioada si ca acest lucru ii afecteaza foarte mult pe copii si pe tineri. Acesta a mai adaugat ca televiziunea este un exemplu negativ pentru cei in plina dezvoltare. „Implicatiile acestui fenomen sunt vaste si devastatoare in randurile tinerilor”, a precizat Jucan.

Membrul CNA a adaugat ca televiziunea promoveaza comportamentul violent si ca acest lucru trebuie sa fie combatut printr-o colaborare intre parinti, scoala si CNA. „In ceea ce priveste rolul CNA, acesta este definit clar in legea ce guverneaza acest for. Este adevarat, aceasta lege are nevoie de modificari. Dar nu de schimbarea ei in intregime. In opinia mea un astfel de demers ar ascunde alte tentatii. In cazul protectiei minorilor, necesitatea absoluta este ca legiuitorul sa incuviinteze ridicarea nivelului amenzii minime spre un prag care sa corespunda importantei acestui subiect”, a completat Jucan. In plus, acesta a subliniat ca CNA trebuie sa sprijine radiodifuzorii in realizarea emisiunilor culturale, prin colectarea unor taxe minime de la posesorii de licente. Astfel va fi creat un fond, pe care radiodifuziunile il vor putea accesa prin concurs.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.