CJ Covasna a eliberat certificatul de urbanism pentru Autostrada A13 Bacau – Brasov

0

Consiliul Judetean Covasna a anuntat ca a eliberat certificatul de urbanism pentru „Elaborare Studiu de Fezabilitate și Proiect Tehnic de Execuție pentru Autostrada A13 Brașov-Bacău”.

Potrivit reprezentanţilor instituţiei, din totalul de 162 kilometri ai autostrăzii A13, prin judeţul Covasna vor trece 76 de kilometri, iar pentru acest tronson a fost eliberat certificatul de urbanism, în scopul elaborării studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic de execuţie:

„Este foarte importantă pentru noi această autostradă deoarece DN 11, tronsonul Braşov-Târgu Secuiesc, este deosebit de aglomerat, zilnic trec peste 15.000 de maşini pe acolo. În cea mai mare parte, circulaţia se desfăşoară cu câte o bandă pe sens. Pentru judeţul Covasna, A13 este esenţială şi pentru că va asigura legătura directă cu aeroportul internaţional din Ghimbav. În repetate rânduri am purtat discuţii privind traseul acestei autostrăzi cu toţi reprezentanţii autorităţilor locale. Conform traseului final, autostrada va intra în judeţ în zona Dobolii de Jos, ieşirea fiind în zona Breţcu. Vorbim de o lungime de aproximativ 76 de kilometri. Suntem încrezători că în curând se va realiza şi proiectul tehnic de execuţie şi se va începe construcţia în sine”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor, potrivit Agerpres.

Conform proiectului, A13 va străbate teritoriile a 15 localităţi din judeţul Covasna: Ilieni, Sfântu Gheorghe, Ozun, Reci, Ghidfalău, Moacşa, Boroşneu Mare, Dalnic, Cătălina, Târgu Secuiesc, Turia, Sânzieni, Lemnia, Mereni şi Breţcu.

In urmă cu câteva zile, și Consiliul Județean Bacău a emis certificatul de urbanism pentru Autostrada Brașov – Bacău (A13).

Sursa: newsbv.ro

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.