CJ Bacău se implică în prevenirea abandonului școlar. Cristina Breahna-Pravat: „Când copiii sunt sprijiniți – educațional, social, instituțional – ei rămân conectați la școală”

0

Consiliul Județean Bacău continuă să susțină lupta împotriva abandonului școlar, prin implicarea în inițiative locale care promovează accesul echitabil la educație. La invitația autorităților locale din comuna Stănișești și a reprezentanților societății civile, presedinta CJ Bacau, Cristina Breahna-Pravat, vicepreședintele CJ Bacău, Vasile Isvoran, alături de deputatul Lucian-Gabriel Bogdănel și alți oficiali, a participat la o amplă dezbatere desfășurată la Școala Gimnazială Slobozia Nouă, având ca temă prevenirea abandonului școlar în mediul rural.

La invitația domnului Bogdan Popa, primarul Comunei Stănișești și a doamnei Mihaela Sandu, președintele Asociației Hands across Roma, am avut onoarea de a fi alături de dascălii și elevii din acestă localitate, de alte autorități centrale și locale – dl. Alexandru Stoica, secretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării, dl. Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației, dl. Iulian Paraschiv, președintele Agenției Naționale pentru Romi, dl. deputat Lucian Bogdănel, dl. vicepreședinte CJ Vasile Isvoran, dna. Ana-Maria Egarmin, inspector școlar general si reprezentanții multor alte instituții – la Școala Gimnazială Slobozia Nouă, la o amplă dezbatere organizată in scopul conștientizării importanței implicării tuturor factorilor amintiți în direcția reducerii și prevenirii abandonului școlar – o responsabilitate ce nu aparține doar școlii, ci întregii comunități.

Când copiii sunt sprijiniți – educațional, social, instituțional – ei rămân conectați la școală. Dar provocările mediului rural – lipsa cadrelor didactice, absența activităților educaționale pe timpul vacanței – continuă să afecteze grav șansele elevilor, deși autoritățile locale au făcut minuni în privința infrastructurii școlare care, de foarte multe ori, depășește cu mult nivelul de dezvoltare al celei din mediul urban.

Consiliul Județean Bacău își asumă permanent un rol activ în susținerea acestor eforturi – prin modernizarea infrastructurii școlare în parteneriat cu diferite administrații locale, sprijinirea activităților educaționale extrașcolare, finanțări acordate organizațiilor non-guvernamentale care suplinesc de multe ori rolul sectorului public în susținerea educației etc. Mulțumesc celor care luptă, zi de zi, ca în Județul Bacău, niciun copil să fie lipsit de șansa la educație – administrații locale, ONG-uri, inclusiv organizații de cult – entități care susțin educația prin modernizarea infrastructurii, organizarea de activități școlare și extrașcolare, remediale, școli de vară etc.

Mă înclin în fața, domnului primar Bogdan Popa, doamnei președinte Gabriela Achihăi – Fundația de Sprijin Comunitar, domnului Bogdan Chiriac – directorul școlii, tuturor cadrelor didactice, mulțumindu-le pentru implicare și pentru zâmbetele copiilor pe care le-am văzut ieri la Slobozia Nouă!” a transmis presedinta CJ Bacau, Cristina Breahna-Pravat

Lasa un mesaj

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.