Consiliul Judetean Bacau a aprobat luni, 18 mai, suma de 800.000 lei pentru plata stimulentelor financiare către medicii și asistenții din Spitalul Județean de Urgență Bacău aflați în prima linie în luptă cu COVID-19, aferentă lunii aprilie.
În ședința extraordinară a CJ Bacău s-a adoptat rectificarea bugetară prin care a fost aprobată majorarea veniturilor obținute din subvențiile de la bugetele locale pentru finanțarea cheltuielilor curente din domeniul sănătății.
Pe 23 martie, în regim de urgență, Consiliul Județean Bacău a alocat 500 de mii de lei pentru acordarea unor stimulente financiare cadrelor medicale de la SJU Bacău iar în data de 27 martie a fost alocată aceeași sumă pentru cazare și masă gratuită pentru personalul medical care tratează cazurile de infecție cu noul coronavirus.