La data de 14 februarie a.c., polițiștii Secției 2 Poliție Bacău au acţionat în zona de competență pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale în zona unităţilor de învăţământ, absenteismului şcolar, infracţiunilor stradale, menţinerea ordinii şi liniştii publice, combaterea traficului şi consumului de droguri/substanţe interzise.
În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 100 de persoane, au fost verificate 14 unități de învățământ și controlate 6 unități de alimentație publică din zona adiacentă, fiind depistați 19 elevi care absentau de la cursuri.
Totodată, au fost controlate 10 autovehicule și au fost reținute două permise de conducere.
Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 27 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 10.000 de lei.
La activități au participat jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău și polițiști locali din cadrul Poliției Locale Bacău.
Jandarmii i-au însoțit pe cei ‘de la paza contractuală'(polițiști locali)ai primăriei să le scrie procesele verbale, nu-i așa?