Chimcomplex vrea sa cumpere Azomures

0

Chimcomplex, combinatul chimic controlat de omul de afaceri Ștefan Vuza, confirmă oficial informațiile publicate de Economedia, anunțând că explorează achiziția producătorului de îngrășăminte Azomureș.

Chimcomplex explorează în mod constant oportunitățile de business pe piața locală și regională, în linie cu strategiile sale de dezvoltare și extindere. Confirmăm existența unor discuții preliminare legate de Azomureș, ca parte a dezideratului nostru de consolidare a industriei chimice din România. Cu toate acestea, dorim să subliniem că nu s-a luat nicio decizie cu privire la o posibilă tranzactie. Vom informa investitorii în concordanță cu prevederile legale aplicabile, la momentul la care un astfel de demers va deveni cert”, a anunțat compania la Bursa de Valori București.

Economedia a anuntat că grupul elvețian Ameropa ia în considerare vânzarea Azomureș din cauza prețurilor ridicate la gaze, care afectează funcționarea combinatului. Ștefan Vuza, proprietarul Chimcomplex, ar fi interesat de achiziție, iar surse din Azomureș au confirmat discuțiile:

Azomureș este în discuții cu Chimcomplex pentru a explora modalități prin care se poate uni industria chimică din România, pentru a construi o forță competitivă la nivel global susținută de resurse energetice strategice cu scopul de a aproviziona fermierii din România. Toate acestea au nevoie de sprijinul politicii guvernamentale, în special în sectorul energetic, dar vedem pași importanți în această direcție în ultimele luni și vom explora dacă întărirea sectorului de producție chimică poate oferi puterea industrială de a deveni lideri la nivel european”, arată surse din Azomureș consultate de Economedia.

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.