Chimcomplex concediaza aproape 400 de angajati din cauza scumpirilor la energie

0

Combinatul chimic Chimcomplex Borzești, controlat de omul de afaceri Ştefan Vuza, a anunțat luni că va concedia aproape 400 de angajați, adică aproape o cincime din total, în cadrul unui program de disponibilizare colectivă, după ce recent și-a și închis temporar producția din cauza prețurilor la gaze.

Chimcomplex informează investitorii în legătura cu demararea unui program de disponibilizare colectivă care vizează un număr de 396 de angajați ai societății. Această măsură are la baza necesitatea redimensionării și eficientizării activității Societății, ca urmare a sinergiilor/comasărilor dintre platformele industriale din Râmnicu Vâlcea și Onești, dar și în contextul economic și geo-politic actual, în care compania are în vedere să optimizeze costurile operaționale și de funcționare, să își eficientizeze activitatea, în scopul utilizării cu randament maxim al resurselor umane și financiare, să se adapteze la influențele exercitate de contextul național și internațional de criză, pentru a depăși toate provocările”, arată un comunicat al companiei publicat la Bursa de Valori București.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.