Chimcomplex, principalul producător de substanțe chimice din regiune, a anunțat că va aplica, din aprilie 2026, un plan de reducere a activității care presupune oprirea unor secții energo-intensive și disponibilizarea a cel puțin 1.200 de salariați din cadrul companiei, precum și a altor aproximativ 5.500 de persoane pe orizontală, din rândul partenerilor și colaboratorilor. Măsura vizează platformele industriale de la Onești, Combinatul Borzești, și Râmnicu Vâlcea.
Decizia vine după ce compania a raportat pentru 2025 o cifră de afaceri de 1,063 miliarde lei, în scădere cu 29% față de 2024, un EBITDA pozitiv de 62 milioane lei, dar o pierdere netă de 179 milioane lei. Potrivit conducerii, rezultatul negativ este pus pe seama creșterii cu 30% a prețului gazelor naturale și cu 15% a energiei electrice, după majorările semnificative din anul precedent.
În cadrul scenariului anunțat, la Onești va fi oprită o fabricație din totalul de șapte, iar la Râmnicu Vâlcea două din cele unsprezece existente. Totodată, două dintre cele cinci proiecte de investiții în producție vor fi suspendate, ceea ce poate duce la pierderea unor finanțări nerambursabile din PNRR, estimate la 150 milioane euro.
Directorul general, Ștefan Vuza, a declarat că lipsa unor măsuri concrete de sprijin pentru industriile energo-intensive a determinat compania să aplice un plan de conservare a unor capacități de producție, cu obiectivul de a reveni pe profit în cel mult un an. Conducerea avertizează însă că impactul economic al acestor decizii se va resimți la nivel național, în special în zonele industriale afectate.


Nu va fi usor,va fi Nicusor???
Retarzii din guvern trăiesc pe alta lume, Bolojan nici cu vaca la păscut nu ar trebui lăsat. Este un dezastru național, iar guvernanții n-au nicio durere, se gândesc doar să taie. Bune că dăm miliarde la ucraineni. Noi dăm salariile pe taxe și facturi. Romani, treziți-vă până nu e prea târziu. Nicușor ar trebui internat la Bălăcească urgent!