Cetățenii din cartierul Bacovia, exasperați de maidanezi. Director adăpost: „Dacă un câine mușcă pe cineva, eu am o primă întrebare: câinele, e bine, sănătos?”

10

Cetățenii din cartierul Bacovia, de pe strada Tazlăului, au ajuns la capătul răbdării din cauza maidanezilor care vin în zonă. Zeci de petiții au fost transmise către Primăria Bacău, însă problema a rămas fără rezolvare. De fiecare dată când ajung hingherii, cetățenii aud aceeași scuză: câinii vin din alte localități, nu putem interveni în afara municipiului, fug când venim noi, nu avem oameni destui etc.

Dragi vecini, având în vedere că iar avem o „mică” haită de câini ce umbla prin cartier, vă recomand să facem petiții către primărie.” a precizat Dumitru – într-o postare pe grupul locatarilor cartierului FIALD – Bacovia, pe 19 februarie 2024

S-au mai făcut petiții. Din păcate merg sub podul de la calea ferată, și acolo nu pot interveni.” a spus Monica

În luna septembrie, anul trecut, am publicat un video în care apăreau peste 10 câini care se plimbau prin același cartier.

Directorul Serviciului de Gestionare Câini fără Stăpân – Primăria Bacău: „Dacă un câine mușcă pe cineva, eu am o primă întrebare: câinele, e bine, sănătos?”

Directorul Serviciului de Gestionare Caini fără Stăpân din Primăria Bacău, Dinu Păncescu, administrează un grup pe Facebook – grup ce reprezintă instituția (Serviciul Gestionare Câini fără Stăpân – Primăria Municipiului Bacău), având în vedere că poartă numele primăriei. Într-o postare realizată în urmă cu aproximativ 2 luni, directorul a făcut o declarație halucinantă:

„Dacă un câine mușcă pe cineva, eu am o primă întrebare: câinele, e bine, sănătos? Apoi fuga la cabinetul adăpostului să vedem ce facem cu persoana mușcată” – a declarat Dinu Păncescu, într-o postare pe Facebook (foto jos)

Cu alte cuvinte, reprezentantul primăriei Bacău pune sănătatea băcăuanilor după cea a câinelui – în cazul în care un caine ar mușca o persoană.

Pe același grup, gestionat de Păncescu, sunt folosite conturi fake pentru a denigra orice persoană are altă opinie. Mai mult, limbajul folosit de directorul adapostului este unul suburban, cu denigrari și atacuri la persoană. Principala responsabilitate a acestui serviciu este, potrivit regulamentului, „capturarea câinilor aflați pe domeniul public”. În același regulament se precizează clar că, angajații adăpostului pot interveni pentru capturarea cainilor și în „zonele periferice ale localităților” (foto jos).

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

10 comentarii

  1. de ce este platit acest serviciu?sincer nu inteleg.daca de fiecare data spune ca nu e vina lor, ca nu pot strange, ca vin cainii din alte part..ca orice..daca el este platit sa i stranga..macar nu mai consumam bani si aia e

  2. cateodata are dreptate,cainii sunt mai importanti si mai buni decat oamenii,insa ca reprezentant al primariei eviti astfel de remarci.in locul sau mi-as cere scuze

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.