Cererile de pasapoarte au crescut cu peste 400%. Program prelungit la ghisee si eliberare in doua zile lucratoare

0

Ministrul Afacerilor Interne, Nicolae Lucian BODE, a dispus măsuri pentru evitarea supraaglomerării la sediile serviciilor publice comunitare, printre care și  dispunerea prelungirii programului de lucru cu publicul, precum și suplimentarea, până la capacitatea maximă, a stațiilor de preluare a cererilor, utilizate la nivelul structurilor teritoriale de pașapoarte.

Deși termenul legal de eliberare a pașapoartelor simple electronice este de 15 zile lucrătoare, documentul se eliberează în două zile lucrătoare.

În vederea reducerii timpului de răspuns, împreună cu instituțiile prefectului, se va lua măsura desfășurării activității de lucru cu publicul și în weekend. În prezent, în vederea personalizării pașapoartelor simple electronice, programul de lucru al Centrului Național Unic de Personalizare a Pașapoartelor Electronice este de la ora 06.00 la ora 22.00, inclusiv în weekend.

„Pe fondul creșterii solicitărilor și pentru a veni în sprijinul cetățenilor, programul de lucru al Serviciului Public Comunitar de Pașapoarte Bacău se va prelungi ( urmare a dispoziției Direcției Generale de Pașapoarte).Începând de mâine, 8 martie 2022, programul de lucru cu publicul al ghișeelor primiri cereri va fi următorul: luni- vineri, în intervalul orar 08.00-20.00.” a precizat Tudorita Lungu

Precizăm faptul că, în data de 08.03.2022, s-au efectuat 48.593 de programări, pentru un număr de 85.197 de persoane, iar în data de 09.03.2022 până la orele 12:00 au fost efectuate 14.370 de programări pentru un număr de 25.259 de persoane (în scopul prezentării la ghișeu în următoarele de 90 de zile).

Reamintim că cetățenii se pot înscrie pe platforma de programare online și în alte județe care au locuri disponibile pentru intervalul dorit.

INFO BACKGROUND

Situația comparativă a numărului de programări on-line, înregistrat în perioada 01-08.03.2022 cu aceeași perioadă a lunii februarie 2022, respectiv martie 2021.

Comparativ cu perioada 01-08.02.2022, creștere cu 121,42%

Comparativ cu perioada 01-08.03.2021, creștere cu 324,05%.

Situație comparativă a volumului de cereri depuse în țară, înregistrat în perioada 01-08.03.2022 cu aceeași perioadă a lunii februarie 2022, respectiv martie 2021.

Comparativ cu perioada 01-08.02.2022, creștere cu 191,84 %

Comparativ cu perioada 01-08.03.2021, creștere cu 417,40 %


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.