Cei din Bacău aleg meșteri cu experiență pentru montarea de șeminee premium

   

Magia și căldura primitoare a unui semineu lemne pefoc sunt fermecătoare, mai ales în nopțile petrecute în compania familiei sau persoanei iubite. Nu mai este un secret că în România, foarte mulți dintre cei care locuiesc la casă, visează la achiziția și montajul unei astfel de soluții alternative de încălzire.

   

Desigur, designul, funcționalitatea și nu în ultimul rând, satisfacția unui client mulțumit, pot fi câștigate doar dacă se apelează la ajutor specializat, asigurându-ți astfel, garanția lucrului bine făcut prin expertiza, devotamentul și experiența, dobândite de-a lungul a mii de proiecte livrate cu succes, de către meseriași autorizați.

PEFOC, unul dintre liderii principali de pe piața de șeminee, focare, sobe, soluții inedite de semineu decorativ și în general, al unui întreg univers de accesorii din gama termicelor, dispune de specialiști impecabil instruiți din punct de vedere profesional și uman, care vor veghea în permanență la respectarea normelor de rezistență și funcționalitate, astfel încât, să  te poți bucura de această experiență, în condiții optime de siguranță și confort.

Construcția corectă a unui șemineu, presupune respectarea unui proces complex, de la începutul lucrării și până la sfârșit, care va trebui să țină cont de preferințele clientului, dar și de o serie de factori tehnici și de design. Un meseriaș va stabili alături de tine, zona unde va urma să fie amplasat șemineul în funcție de poziția coșului de fum, a grinzii sau a pereților locuinței, fără să omită și dimensiunile spațiului care urmează să fie încălzit.

Alegerea focarului perfect pentru client, revine în totalitate meseriașului care va oferi îndrumare și sfaturi utile pe întreaga durată a procesului: începând de la faza de proiectare, construcția propriu-zisă și până la montaj. Tot acesta, va fi responsabil cu calculele necesare determinării puterii calorice, cu schițarea primei imagini al întregului proiect, conturarea ideilor ce urmează să fie materializate în funcție de preferințele și stilul abordat de client, dar și de stabilirea bugetului alocat pentru materiale.

Importanța alegerii unui profesionist își va face simțită cu adevărat utilitatea, în etapa de realizare și execuție a proiectului. Indiferent dacă vorbim despre un șemineu cu dimensiuni generoase sau de o sobă pe lemne premium, micuță, dar cochetă, un meseriaș va supraveghea cu atenție fiecare detaliu, astfel încât acesta să fie clădit cu grijă.

Pe lângă respectarea design-ului agreat de tine, un meseriaș profesionist va ține cont și de respectarea cu strictețe a standardelor europene în materie de calitate și tipul materialelor care trebuie selectate astfel încât să reducă la maximum, impactul asupra mediului înconjurător, fără să se facă însă rabat, de la fiabilitatea și performanță.

Dacă îți dorești o soluție fiabilă care să reușească să îți ofere un plus de siguranță, fiabilitate și confort, la cele mai înalte standarde de performanță, vă invităm pe site-ul profesioniștilor pefoc.ro, unde veți putea intra în legătură directă cu unii dintre cei mai buni meseriași din industria construcțiilor de șeminee, care vă vor ajuta să transformați în realitate, visul de a deține un șemineu aspectuos, o sobă modernă sau o vatra foc gradina care să completeze cu farmecul și căldura ei, momentele perfecte petrecute afară alături de cei dragi, în serile răcoroase.

Aboneaza-te la stirile din Bacau :

Lasa un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here