Cea mai modernă stație de autobuz se află într-o localitate din Bacău și a costat 50.000 de euro | VIDEO

7
statie autobuzjpg
statie autobuz Berzunti – Bacau

Comuna Berzunți, aflată la 39 de kilometri de municipiul Bacău, are una dintre cele mai moderne stații de autobuz din România, realizată printr-o investiție de aproximativ 47.000 de euro. Localitatea, cu peste 5.400 de locuitori, este situată între Onești și Moinești, iar zeci de persoane fac zilnic naveta către aceste orașe pentru muncă sau studii.

Proiectul a fost demarat în 2021, însă procedura de achiziție a fost suspendată și reluată ulterior. În 2025, administrația locală a finalizat investiția, optând pentru o stație proiectată și produsă integral în România, după specificațiile primăriei. Potrivit primarului Mihai Panțîru, s-a dorit o construcție solidă și complet funcțională, care să justifice costurile alocate.

„Nu cred ca imi laud comuna cand spun ca la Berzunti se afla cea mai moderna statie de asteptarea pasageri din Romania. Statia a fost facuta pe fonduri europene, este gratuita pentru toti cei ce asteapta autobuzul.” a transmis edilul

Stația este independentă energetic, fiind dotată cu panouri fotovoltaice și acumulatori pentru stocarea energiei. Dispune de încălzire în pardoseală, aer condiționat, uși culisante, sistem de supraveghere, sonorizare și Google TV. În interior au fost montate bănci inteligente cu încărcare wireless și USB, iar fațada este realizată din sticlă securizată. Soluția de încălzire a fost aleasă pentru eficiență pe timp de iarnă și pentru a asigura funcționarea inclusiv în situații de întrerupere a curentului electric.

Potrivit autorităților locale, aproximativ 40 de persoane folosesc zilnic stația pentru a merge la serviciu, iar elevii își așteaptă aici microbuzul școlar.

@pantirumihaisorin

Stație de autobuz pe bani europeni! ✅ Cea mai modernă ?? DA 🚪 Uși cu senzori 🌤️ Panouri fotovoltaice 🌬️ Aer condiționat 🔥 Încălzire în pardoseală 🛋️ Bănci inteligente 🖥️ Google TV cu sistem sonorizare 🛠️ Proiectată și produsă la Sibiu 🇷🇴 06.02.2026

♬ tranloptruon – trân🫡🇻🇳

7 comentarii

  1. comunele au nevoie de infrastructura, utilitati nu prostii la costuri exagerate pt 40 de oameni,dar asta e prioritatea..ncsf

Lasa un mesaj

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.