După doi ani în care rețeaua de autostrăzi a României a crescut accelerat, cu aproximativ 200 de kilometri dați în trafic în 2024 și alți circa 130 de kilometri în 2025, estimările pentru 2026 indică menținerea unui ritm ridicat al inaugurărilor. Specialiștii vorbesc despre încă 200–250 de kilometri de autostradă care ar putea fi deschiși anul viitor, în special pe Autostrada A7 în Moldova și pe A3 în Transilvania, dar și despre finalizarea completă a inelului de centură A0 al Capitalei, conform profit.ro
În prezent, România are contractați pentru execuție aproximativ 750 de kilometri de autostrăzi. Dintre aceștia, aproape 400 de kilometri sunt programați să fie finalizați până la sfârșitul anului 2027, ceea ce ar duce rețeaua națională de drumuri de mare viteză peste pragul de 1.800 de kilometri, potrivit estimărilor făcute de Asociația Construim România. Restul tronsoanelor aflate în lucru sunt în mare parte sectoare montane dificile, pe A1 și A8, care presupun un orizont de timp mai lung din cauza complexității tehnice.
Pentru județul Bacău și zona Moldovei, anul 2026 este unul-cheie pe Autostrada A7. Tronsonul Adjud–Bacău este programat pentru deschiderea traficului în jurul Paștelui din 2026, pe 12 aprilie, însă un scenariu mai realist indică luna mai, în funcție de evoluția condițiilor meteo și de ritmul lucrărilor. Centura ocolitoare a municipiului Bacău este deja deschisă, iar sectorul Bacău–Pașcani are ca termen estimat a doua parte a anului 2026.
Mai departe, pe direcția nord, loturile Pașcani–Suceava au fost atribuite, însă contractele nu sunt încă semnate, fiind analizată mutarea finanțării pe programul SAFE, cu lucrări ce ar putea fi finalizate în 2028. Pentru sectorul Suceava–Siret, licitațiile de execuție urmează să fie lansate, iar finalizarea este estimată pentru perioada 2029–2030. În paralel, alte câteva sute de kilometri de autostradă se află în faze de pregătire sau licitație, cu semnări de contracte așteptate în 2026.


Dupa 35 de ani au inceput lucrurile sa se miste.Cam tarziu,dar e bine si acum.A7 este o salvare pt Moldova..