
Cazul profesorului de istorie de la Școala Gimnazială „Ion Creangă” din Bacău, suspendat de la activitatea didactică în urma unor sesizări formulate de părinți, este anchetat de procurori. Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău a confirmat, pentru Bacau.net, existența unui dosar penal în care a fost începută urmărirea penală pentru purtare abuzivă și agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor.
În paralel, conducerea unității de învățământ a oferit explicații privind măsurile luate după primirea reclamațiilor. O mamă a unei eleve a relatat, sub protecția anonimatului, o serie de presupuse comportamente nepotrivite ale profesorului, inclusiv remarci cu tentă sexuală, atingeri nedorite și intimidări. Aceste acuzații reprezintă declarațiile părintelui și nu constituie fapte stabilite de organele judiciare. Profesorul beneficiază de prezumția de nevinovăție.
Directoarea Școlii „Ion Creangă” explică măsurile luate după sesizările părinților
Georgiana Marcu, directoarea Școlii Gimnaziale „Ion Creangă” din Bacău, a transmis, la solicitarea Bacau.net, un punct de vedere oficial privind modul în care instituția a gestionat reclamațiile.
Potrivit acesteia, primele două sesizări au determinat constituirea unei comisii de cercetare disciplinară și îndepărtarea temporară a profesorului de la clasa vizată. Întrucât faptele analizate nu au fost dovedite în cadrul primei cercetări, nu a fost aplicată o sancțiune disciplinară. Ulterior, după o nouă sesizare și informarea primită de la Poliție, conducerea școlii a decis suspendarea activității didactice și inițierea unei noi cercetări.
Declarația integrală a directoarei Georgiana Marcu:
„Referitor la cazul unui cadru didactic al Școlii Gimnaziale «Ion Creangă» Bacău care v-a fost semnalat și dumneavoastră, precizăm faptul că instituția noastră de învățământ a primit două sesizări din partea unor părinți cu privire comportamentul acestui profesor.În urma întrunirii Consiliului de Administrație, s-a hotărât constituirea unei comisii de cercetare disciplinară și suspendarea cadrului didactic de la clasa respectivă, pe durata desfășurării cercetării disciplinare. De asemenea, conducerea școlii a informat Biroul Siguranță Școlară din cadrul IPJ Bacău și DGASPC Bacău despre sesizările primite.În urma cercetării disciplinare, faptele semnalate în sesizările analizate la nivelul comisiei nu au fost dovedite, prin urmare consiliul de administrație nu a aplicat sancțiune disciplinară.După înregistrarea la școală a unei alte sesizări și primirea unei informări din partea Poliției, potrivit căreia domnul profesor este cercetat penal, conducerea școlii a convocat un Consiliu de Administrație, în vederea suspendării imediate a activității didactice a cadrului didactic cercetat și a demarării unei noi cercetări disciplinare.Conducerea școlii și consiliul de administrație acționează cu celeritate, în strictă conformitate cu legislația în vigoare, pentru a asigura un mediu sigur și protejat pentru toți elevii.Fiind vorba despre o cercetare internă în curs de desfășurare și o anchetă aflată în competența organelor judiciare, la acest moment nu putem oferi detalii suplimentare.”
Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău confirmă dosarul penal
Contactat de Bacau.net, Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău a confirmat oficial existența unui dosar penal privind presupuse fapte de purtare abuzivă și agresiune sexuală asupra unui minor.
Răspunsul integral al Parchetului:
„În urma verificărilor efectuate confirmăm înregistrarea unui dosar penal în care s-a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de purtare abuzivă și agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor.”
Din răspunsul transmis nu rezultă dacă urmărirea penală se desfășoară față de o persoană anume sau numai cu privire la faptele sesizate. Începerea urmăririi penale nu echivalează cu stabilirea vinovăției.
Mărturia unei mame: acuzații privind remarci sexuale, atingeri nedorite și intimidări
O mamă a unei eleve de la Școala Gimnazială „Ion Creangă” a povestit pentru Bacau.net experiențele pe care fiica sa i le-ar fi relatat încă de la începutul anului școlar.
Femeia susține că profesorul ar fi făcut comentarii nepotrivite la adresa unor eleve, ar fi avut un comportament intimidant și ar fi atins-o nedorit pe fiica sa. De asemenea, părintele afirmă că, după revenirea profesorului la clasă, copilul ar fi fost supus unor presiuni.
Pentru protejarea identității minorei, publicăm declarația mamei într-o formă redactată, păstrând acuzațiile relevante, dar eliminând detaliile intime explicite, formulările jignitoare și informațiile care ar putea permite identificarea copilului.
Declarația mamei, sub protecția anonimatului:
„De la începutul anului școlar, fetița mea a venit acasă spunându-mi că nu îi place comportamentul acestui profesor.Mi-a povestit că, în timpul orelor de istorie, erau abordate și subiecte care nu aveau legătură cu materia predată, inclusiv discuții despre hormonii femeilor înainte și după sarcină.Ulterior, mi-a relatat despre comportamente nepotrivite față de alte eleve, inclusiv comentarii cu tentă sexuală și priviri insistente atunci când fetele erau scoase la tablă.Fetița mea mi-a spus că profesorul ar fi atins-o pe picior, iar ea i-ar fi cerut să nu o mai atingă. Potrivit copilului, profesorul ar fi ridicat tonul și ar fi amenințat că mă cheamă la școală, acuzând-o că este impertinentă.Copiii erau jigniți, fiind numiți «nebuni», «handicapați», «idioți» sau «proști».De fiecare dată când copilul meu nu făcea ce dorea profesorul, primea tichete negative.Am mers la școală pentru a discuta cu el, împreună cu o altă mamă care avea, de asemenea, nemulțumiri privind comportamentul acestuia. Consider că discuția nu a fost una constructivă.După ce profesorul a fost îndepărtat temporar de la clasă, aproximativ trei săptămâni, la revenirea sa, fiica mea mi-a spus că a început să primească din nou tichete negative și procese-verbale pentru presupuse abateri în timpul orelor.Copilul meu mi-a relatat și că ar fi fost oprit și amenințat, inclusiv în afara școlii. Au fost momente în care a venit acasă foarte speriată.Nu avem dovezi palpabile pentru toate lucrurile relatate, dar sperăm că autoritățile vor clarifica situația.Consider că această experiență a afectat-o foarte mult pe fiica mea. A rămas cu teamă și cu probleme de sănătate, iar eu îmi doresc ca ea să poată merge la școală în siguranță.”
Mama a formulat și alte acuzații, inclusiv privind presupusa prezentare a profesorului la școală sub influența alcoolului și comportamentul unor persoane din anturajul acestuia. Aceste afirmații nu sunt susținute, în acest moment, de constatări oficiale puse la dispoziția redacției.
Profesorul, contactat pentru un punct de vedere. Ce răspuns a transmis familia
Pentru respectarea dreptului la replică, Bacau.net a încercat să obțină un punct de vedere din partea profesorului vizat de sesizări și de ancheta penală.
Mesajul transmis redacției, prin intermediul soției acestuia, a fost următorul:
„Având în vedere că este o anchetă în desfășurare, nu vă poate oferi detalii.”
Prin urmare, profesorul nu a transmis un răspuns pe fondul acuzațiilor formulate de părinți.
Ancheta penală și cercetarea disciplinară continuă
În prezent, cazul este analizat atât la nivelul organelor judiciare, cât și în cadrul unității de învățământ. Cercetarea disciplinară și ancheta penală sunt proceduri distincte, cu obiective și reguli diferite.
Acuzațiile formulate de părinți urmează să fie verificate de instituțiile competente. Până la stabilirea situației de fapt și pronunțarea unei eventuale hotărâri judecătorești definitive, profesorul beneficiază de prezumția de nevinovăție.

