Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au depistat la controlul de frontieră un bărbat, cu cetățenie română și Republica Moldova, conducând un autovehicul, deşi nu avea acest drept. Bărbatul are calitatea de suspect în cadrul unui dosar penal întocmit de polițiști din cadrul I.P.J. Bacău, fiind cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul având exercitarea acestui drept suspendată.
În ziua de 26 aprilie a.c., în jurul orei 22.50, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru a intra în țară, conducând un microbuz, un bărbat cu cetățenie română și Republica Moldova, în vârstă de 38 de ani.
La controlul de frontieră, s-a constatat că bărbatul figurează în bazele de date specifice ca fiind căutat de autoritățile române în vederea participării la o procedură judiciară. În urma verificărilor specifice efectuate s-a stabilit că acesta are calitatea de suspect în cadrul unui dosar penal întocmit de polițiști din cadrul I.P.J. Bacău, fiind cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice având dreptul de a conduce suspendat.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.