Cauciucurile de iarnă nu sunt obligatorii începând cu data de 1 noiembrie, ci din momentul în care începe să ningă, indiferent de perioadă, cât timp este carosabilul acoperit de zăpadă, potrivit noului Cod Rutier.
„Obligativitatea dotării autovehiculelor cu cauciucuri de iarnă nu depinde de un anumit interval de timp, ci de condiţiile meteorologice, după cum se precizează în Ordonanţa de Guvern 5/2011. Astfel, şoferii trebuie să aibă cauciucuri de iarnă doar când circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, indiferent de perioada calendaristică” a spune Andrei Codău, inspector la Brigada Rutieră, citat de Mediafax.
„Dacă pe 1 ianuarie nu ninge, iar carosabilul nu este acoperit cu zăpadă, conducătorii auto nu sunt obligaţi să aibă montate cauciucurile de iarnă”, a explicat oficialul de la Brigada Rutieră, potrivit Promotor.
Dacă sunt prinşi în trafic fără anvelope de iarnă, sau dacă acestea nu respectă condiţiile prevăzute de lege – alte dimensiuni sau caracteristici decât cele prevazute în certificatul de înmatriculare sau înregistrare ori sunt uzate peste limita admisă – şoferii riscă până 20 de puncte de amendă, adică 1.600 de lei amendă.
Sursa: digi