Anul viitor, vom avea oficial 13 zile libere, mai multe decât în ultimii trei ani. În practică însă, vom beneficia doar de 8, pentru că restul de cinci zile cad la sfârşit de săptămână.
Primele două zile ale anului viitor vor fi libere, pentru petrecerea Revelionului. La finalul lunii, românii sărbătoresc Ziua Unirii Principatelor, însă, 24 ianuarie cade într-o sâmbătă. Cu ocazia Paştelui, urmează alte două zile libere. Nu vom mai merge la serviciu de 1 mai,Ziua Muncii şi de Rusalii, când sunt alte două zile nelucrătoare. Una dintre ele cade pe 1 iunie, când este şi Ziua Copilului. Angajaţii vor sta acasă şi de Adormirea Maicii Domnului, o altă sărbătoarea legală care în calendar este pe 15 august. Nu cade într-o zi lucrătoare, ci sâmbătă.
În noiembrie, Sfântul Andrei, pe 30, le oferă românilor o zi departe de locul de muncă. La finalul anului viitor, a doua zi de Crăciun este sâmbăta. Tragem linie şi vedem că, din cele 13 zile libere, românii se vor bucura doar de 8: cu una mai puţin decât anul acesta. Totuşi, anul 2015 vine cu o noutate: se va acorda o zi liberă pentru îngrijirea sănătăţii copilului, iar familiile cu mai mulţi copii vor avea două zile libere.