Polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică și Evidența Persoanei au desfășurat, de la începutul anului până în prezent, un număr de 27 acțiuni care au vizat identificarea persoanelor fără adăpost și a adăposturilor improvizate, precum și a persoanelor care apelează la mila publicului pe raza municipiului Bacău.
Cu această ocazie au fost depistate și identificate 66 de persoane fără adăpost, 153 persoane care căutau în ghenele de gunoi și 81 persoane care apelau la mila publicului fiind aplicate un număr de 172 sancțiuni contravenționale, în valoare de 13.700 lei.
Pentru persoanele depistate cu domiciliul în Bacău s-a dispus măsura conducerii acestora către Direcția de Asistență Socială pentru efectuarea de anchete sociale, în vederea identificării de soluții privind reintegrarea în societate, iar pentru persoanele care proveneau din alte localități acestea au fost îndrumate către localitățile de domiciliu.